Comunitățile din Episcopia Maramureșului se mobilizează pentru a-i ajuta pe cei afectați de război

În semn de solidaritate, asociațiile de tineret și comunitățile parohiale din Episcopia Maramureșului și Sătmarului au organizat joi mai multe activități social-filantropice, cu scopul de ajutorare a refugiaților ucraineni aflați pe teritoriul României, precum și a persoanelor aflate în zonele de conflict.

Potrivit datelor furnizate de Protopopiatul Ortodox Român Oaș, a fost încărcat un camion de alimente, materiale igienico-sanitare, pături și articole vestimentare care urmează a fi trimis în orașul Lvov.

Voluntarii Asociației Studenților Creștin Ortodocși din Baia Mare și cei de la Asociația Tinerilor Ortodocși ai Catedralei Episcopale Maramureșene au continuat colecta alimentelor și procesul de ambalare, respectiv etichetare a pachetelor.

Pe această cale, Parohia Ortodoxă Strâmtura, prin Pr. paroh Belea Gheorghe, a voluntarilor și a credincioșilor, a oferit sandwich-uri, fructe, apă și alimente neperisabile persoanelor aflate în punctul de trecere de la Vama Sighet.

Comunitatea parohială din Leordina-Râu a efectuat mai multe transporturi de persoane din punctul de frontieră spre corturile pentru refugiați. Totodată, au fost trimise 135 de pături și alimente celor 50 de studenți indieni cazați la baza sportivă din Sighet.

De asemenea, la Mănăstirea Moisei au fost cazate 15 persoane, iar în localitatea Săliștea de Sus clericii din parohie oferă refugiaților câte o masă caldă.

Acțiunile social-filantropice de ajutorare continuă și în zilele următoare, anunță Sectorul Social Filantropic al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului.


Imediat după începerea conflictului militar în Ucraina, Biserica Ortodoxă Română a fost alături de refugiații veniți în România și în Republica Moldova oferindu-le hrană și ajutoare materiale, asistență spirituală, servicii de transport și spații de cazare.
S-au mobilizat în acest sens eparhii din țară și de peste hotare, alături de ONG-urile Bisericii. Inițiativele de sprijin pentru refugiați sunt coordonate prin platforma „Ajută cu bucurie”, unde se poate oferi ajutor material sau se pot înscrie voluntari.

Foto credit: Episcopia Maramureșului și Sătmarului

Urmăreşte-ne pe Instagram: @basilica.ro

Comentarii Facebook


Știri recente