Comunitatea Ortodoxă Română din Nicosia a donat pentru victimele incendiului de pădure din Cipru

Comunitatea Ortodoxă Română din Nicosia a organizat duminică o colectă pentru victimele incendiului din Cipru.

Chiar dacă sunt o comunitate mică, românii din Nicosia au răspuns la apelul umanitar lansat de Sfântul Sinod al Bisericii Ciprului și au donat suma de 490 de euro.

„Dumnezeu să răsplătească însutit celor care s-au milostivit de frații noștri în suferință”, a transmis Părintele Petre Matei, reprezentantul Patriarhiei Române în Cipru. „Ne rugăm ca Milostivul Dumnezeu să ne ferească de tot necazul, primejdia și nevoia.”

Slujbele Comunității Ortodoxe Române din Cipru sunt găzduite din 1995 de Arhiepiscopia Ciprului.

Incendiul de pădure din Cipru, cel mai grav din istoria țării, a început sâmbătă și a afectat o suprafață de 55 de kilometri pătrați din Masivul Troodos. A distrus 50 de case, suprafețe împădurite și cultivate și linii de înaltă tensiune.

Locuitorii din 10 sate au fost evacuați, peste 600 de persoane au avut nevoie de intervenții de urgență, iar patru muncitori și-au pierdut viața.

Luni, autoritățile au anunțat că au reușit să stingă focul. Ciprul a primit ajutor de la Grecia și de la armatele israeliană și britanică.

Foto credit: Facebook / Πυροσβεστική Υπηρεσία Κύπρου – Cyprus Fire Service

Comentarii Facebook


Știri recente

Câștigătorii Concursului Național Catehetic „Hristos – Cuvântul Care vindecă” și ai Concursului Național „Icoana Ortodoxă – lumina credinței” au fost premiați | FOTO

În aula Centrului pentru formare continuă „Dumitru Stăniloae” din București, au fost premiați luni, 20 mai 2024, câștigătorii Concursului Național Catehetic „Hristos – Cuvântul Care vindecă” și ai Concursului Național „Icoana Ortodoxă – lumina credinței”.…