Tradiție veche de secole salvată de un tânăr de 28 de ani

George Dumitru, un tânăr de 28 de ani din Teleorman, duce mai departe cu ajutorul tatălui său o tradiție veche de câteva sute ani: fabricarea țesturilor pentru pâine.

„Pasiunea mea a început oarecum din întâmplare, când eram în vacanța de vară în curtea bunicii mele din comuna Beuca. Întâmplarea a făcut ca ultimul țest al bunicii să se spargă și a fost nevoită să-și confecționeze unul nou. Atunci am învățat”, a mărturisit George pentru Medifax.

„Tehnica nu este deloc grea, doar că presupune multă răbdare și multă ambiție și muncă”. După fabricare, țesturile trebuie uscate la soare timp de o lună.

În general producția se ridică cam la 100 de recipiente pe an. Clienții sunt fie persoanele trecute de 45 de ani care doresc să retrăiască clipele copilăriei, fie tineri care nu au mâncat pâine făcută la țest, dar li se pare un lucru inedit și ecologic.

„Eu și tatăl meu suntem singurii producători de țesturi din România. Dacă noi am renunța, produsul acesta ar dispărea. Și pentru asta lupt să-l țin în viață”, a spus tânărul.

George practică această activitate din „considerente sufletești” în timpul său liber, tocmai de aceea a spus că „îi este destul de greu”.

Foto credit: Mediafax.ro

Comentarii Facebook


Știri recente