Zona „Valea Mănăstirilor” – Iordan a fost deminată în proporţie de 50%. Sprijină proiectul!

Zona „Valea Mănăstirilor” – Iordan a fost deminată în proporţie de 50%, a declarat pentru basilica.ro Arhim. Teofil Anăstăsoaie, Reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte şi Superiorul Aşezămintelor Româneşti de la Ierusalim, Ierihon şi Iordan.

Zona „Valea Mănăstirilor” – Iordan găzduiește biserici din opt denominațiuni diferite, printre lăcaşurile de cult deteriorate fiind şi schitul românesc Sfântul Ioan Botezătorul, unde a vieţuit sfântul cuvios de origine română Ioan Iacob de la Neamţ, cinstit de Biserica Ortodoxă în data de 5 august.

Pentru refacerea Schitului românesc, și implicit a deminării zonei, Patriarhia Română a inițiat în 2016 o campanie de strângere de fonduri, iar cei interesați pot dona în conturile deschise pentru acest scop.

Minele antipersonal şi antitanc din zona geografică a botezului Mântuitorului datează din timpul Războiului de Şase Zile din 1967.

Schitul românesc  „Sfântul Ioan Botezătorul” de la Iordan – Istoric

Istoria așezământului românesc de la Locurile Sfinte începe în anul 1931, odată cu hotărârea Guvernului Palestinian de a împărţi în parcele de câte 10 dumane (10.000 mp) terenul de pe malul drept al râului Iordan, în regiunea denumită Qaser al-Yahud, pentru a le oferi comunităţilor religioase.

Patriarhia Română, prin delegatul său, Ieromonahul Gherasim Luca, ajutat de Consulul României în Palestina, a reușit să  întocmească formalitățile necesare, iar în data de 03 ianuarie 1933 a fost încheiat Actul de dobândire a terenului de 10.000 mp.

Cu binecuvântarea Patriarhului Miron al României, ceremonia de aşezare a pietrei de temelie la biserica românească de pe malul râului Iordan a avut loc în ziua de 25 aprilie 1935.

Foto credit: News.ro

Comentarii Facebook


Știri recente

LIVE: Slujba Învierii la Catedrala Patriarhală

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel oficiază slujba Învierii la Catedrala Patriarhală. Mii de credincioși participă la eveniment pe Colina Patriarhiei. Din soborul slujitor fac parte Preasfințiții Părinți Varlaam Ploieşteanul şi Paisie Sinaitul, Episcopi vicari patriarhali, precum…