- Suferința, ori de câte ori e îndurată sau cugetată cu vrednicie, dovedește că răstignirea nu va fi fost inutilă, că jertfa lui Hristos e roditoare.
- Dumnezeu, printre altele, ne poruncește să fim inteligenți. Pentru cine este înzestrat cu darul înțelegerii, prostia – măcar de la un anume punct încolo – e păcat: păcat de slăbiciune și de lene, de nefolosire a talentului.
- Am intrat în închisoare orb şi ies cu ochii deschişi.
- Dacă din închisoare pleci și de pe urma suferinței te alegi cu dorințe de răzbunare și cu sentimente de acreală, închisoarea și suferințele au fost de haram. Iar dacă rezultatul e un complex de liniște și înțelegere și de scârbă față de orice silnicie și șmecherie, înseamnă că suferințele și închisoarea au fost spre folos și țin de căile nepătrunse pe care-i place Domnului a umbla.
- Numai creștin fiind mă vizitează – în pofida oricărei rațiuni – fericirea. Numai datorită creștinismului nu umblu crispat, jignit, pe străzile diurne, nocturne ale oraşului – și nu ajung să fiu și eu unul dintre acele cadavre pe care le poartă vii apa curgătoare a vieții. Și nu mă număr printre cei care n-au înțeles încă că mai fericit este a da decât a lua.
- Străduindu-ne a ierta şi învăţându-ne a practica şi iertarea ne apropiem de înţelegerea iertării divine.
- Oricând e timpul de a face binele. Oricând e timpul de a-l îndatora pe Hristos. Şi după cum împărăţia lui Dumnezeu va veni pe negîndite, pe furate, tot astfel şi faptele care o prevestesc nu ţin seama de termene şi contracte.
Lucrările la pictura Catedralei din Madrid avansează: Care este stadiul lucrărilor
O etapă importantă a lucrărilor de pictură s-a încheiat recent la Catedrala Ortodoxă Română din Madrid, anunță Episcopia Spaniei și Portugaliei într-un comunicat publicat pe site-ul eparhial. Până în prezent, echipa coordonată de Arhid. Nicolae…
Domnitorul martir Miron Barnovschi a fost comemorat la Mănăstirea Dragomirna
Domnitorul martir Miron Barnovschi a fost comemorat marți la Mănăstirea Dragomirna din județul Suceava, la împlinirea a 391 de ani de la trecerea la Domnul. Manifestările comemorative, organizate împreună cu Sectorul Catehizare, tineret și educație…
ITO Basarabia: Adevărata prietenie se clădește pe dragostea și învățăturile lui Hristos
„Adevărata prietenie se clădește pe dragostea și învățăturile lui Hristos”, le-a spus luni Mitropolitul Petru celor 200 de tineri participanți la Sfânta Liturghie, oficiată în deschiderea Întâlnirii Tinerilor Ortodocși din Basarabia 2024 (ITO Basarabia). „Să…
În imagini: Părintele Iosif Vatopedinul, pomenit la 15 ani de la trecerea la Domnul
La 15 ani de la trecerea la Domnul, părintele Iosif Vatopedinul a fost pomenit luni la Mănăstirea Vatoped din Muntele Athos, așezământ monahal unde se află înmormântat. Slujba de pomenire, precedată de Sfânta Liturghie oficiată…
Ctitoria Sf. Ștefan cel Mare de la Vad și-a cinstit ocrotitorul: Să-i urmăm credința și dragostea de țară
„Două mari virtuți ale Sfântului Ștefan să le urmăm: pe de-o parte, credința în Dumnezeu și, pe de altă parte, dragostea față de România, față de plaiurile acestea pe care Dumnezeu ni le-a lăsat nouă…