Sărbătoarea Sfântului Efrem la Mănăstirea Nea Makri | PF Ieronim al oficiat Sfânta Liturghie

În ziua sărbătorii Sfântului Efrem cel Nou, Mănăstirea Nea Makri din Grecia a primit vizita Arhiepiscopului Atenei şi al Întregii Grecii. Cu acest prilej, Preafericitul Părinte Ieronim II a oficiat Sfânta Liturghie împreună cu mai mulţi ierarhi ai Bisericii Greciei.

Alături de Preafericirea Sa, în data de 5 mai 2017, au slujit:

  • IPS Hrisostom de Chalkis,
  • IPS Macarie de Siderokastron,
  • IPS Athenagora de Ilion, Acharnais and Petroupolis,
  • IPS Timotei de Thesalliotis and Fanariofersala,
  • IPS Kiril de Kifisia, Amarousion and Oropos.

La Sfânta Liturghie a fost prezent Prokopis Pavlopoulos, preşedintele Republicii Elene.

În omilia rostită, Mitropolitul Kiril a evocat viaţa Sfântului Efrem Cel Nou şi a mulţumit Preafericirii Sale, precum şi celorlalţi ierarhi pentru împreuna slujire.

În continuare, Arhiepiscopul Atenei a acordat preşedintelui Greciei, Prokopis Pavlopoulos, cea mai înaltă distincţie a Mitropoliei de Kifisia, Crucea Sfântului Efrem cel Nou. Şeful statului a mulţumit Preafericirii Sale pentru distincţie şi a evidenţiat viaţa pilduitoare a Sfântului Efrem.

Sursa: orthodoxie.com

Foto credit: Romfea.gr

 

Comentarii Facebook


Știri recente