PS Sofronie prezent la Biserica „Pogorârea Sfântului“ Duh, jud. Bihor

Preasfinţitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a fost prezent duminică 4 septembrie 2016, la Biserica Pogorârea Sfântului Duh, Protopopiatului Tinca, județul Bihor. Cu acest prilej, Preasfinţia Sa a oficiat Sfânta Liturghie în parohia Salonta II. Totodată, ierarhul a binecuvântat spațiul liturgic extins și înnoit al bisericii, notează site-ul oficial al Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei.

În cuvântul rostit, Preasfinția Sa a evidențiat importanța rugăciunii și a iertării în viața creștinului.

La începutul rugăciunii «Tatăl nostru» noi cerem să vină Împărăția cerurilor, iar înspre sfârșitul rugăciunii, acolo unde, de fapt, stă cheia vieții creștinești, noi cerem iertare Tatălui ceresc. Rostind rugăciunea Domnească noi nu numai că cerem iertare, dar facem și o făgăduință: «precum și noi iertăm greșiților noștri». Așa ne-a învățat Mântuitorul Iisus Hristos, ca atunci când cerem iertare pentru păcatele noastre, să ne luăm angajamentul ca și noi să iertăm celor care ne greșesc nouă.

În cadrul slujbei, părintele Mircea Vinter, parohul bisericii, a fost hirotesit iconom-stavrofor.

La final, ierarhul a binecuvântat credincioșii prezenți la slujbă.


Știri recente

Coordonatorii Centrului de Presă Basilica despre misiunea jurnalistului creștin: Urmărește apropierea oamenilor de Dumnezeu

Coordonatorii departamentelor Centrului de Presă Basilica au transmis, pentru Basilica.ro, mesaje cu prilejul sărbătorii Sfintei Treimi, hramul instituției media a Patriarhiei Române. Responsabilitatea transmiterii adevărului Coordonatorul Biroului de Presă și Relații Publice al Patriarhiei Române,…

Săptămâna în imagini: 25 – 31 mai 2026

Imagini emoționante din lumea ortodoxă din Duminica Rusaliilor, sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh, și săptămâna premergătoare, în articolul nostru în imagini din perioada 25 – 31 mai 2026. Fotografiile surprind momente de rugăciune, credință și comuniune…