PS Antonie de Orhei: „Dumnezeu ne vindecă după credinţa noastră”

Duminică, 07 august 2016, PS Antonie de Orhei, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chişinăului, a oficiat, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Petru, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la biserica Sfântul Mare Mucenic Gheorghe şi Sfântul Cuvios Stelian din Chişinău, informează site-ul oficial al Eparhiei.

După Sfânta Slujbă a fost oficiat un Te-Deum de mulţumire pentru binefacerile revărsate asupra preotului paroh, a familiei sale şi asupra comunităţii Sfântul Mare Mucenic Gheorghe şi Sfântul Cuvios Stelian.

În cuvântul rostit, ierarhul a făcut referire la textul biblic citit în duminica a VII-a după Rusalii.

Referindu-se la vindecarea celor doi orbi, Preasfințitul Părinte Antonie a zis:

Mântuitorul îi întreabă pe cei doi orbi dacă cred că poate să-i vindece. Ei răspund: „Da, Doamne!”, arătând prin aceasta credinţă în puterea lui Iisus. Erau unica lor speranţă, doar El putea să-i vindece. Au înţeles că Mântuitorul este doctor peste trup şi peste suflet. Cei doi au văzut cu ochii sufletului că Cel de lângă ei nu este un om obişnuit, ci este Fiul lui Dumnezeu, de aceea i-au zis: „Doamne”. Şi Mântuitorul a răspuns rugăciunii lor insistente, care venea din credinţa lor. De ce n-a răspuns imediat cererii lor? Mântuitorul a procedat aşa pentru a ne arăta nouă credinţa şi darul celor doi orbi de a vedea duhovniceşte şi a înţelege că Dumnezeu ne vindecă după credinţa noastră.

Fiecare credincios a primit din partea ierarhului câte o iconiţă cu chipul Maicii Domnului şi a gustat apă de la râul Iordan şi fântâna Maicii Domnului din Nazaret, adusă din Ţara Sfântă de către părintele diacon Marin Osoianu.

Comentarii Facebook


Știri recente