Duminica Mironosițelor la Catedrala voievodală din Buzău

În Duminica a III-a după Paști (a Mironosițelor), 15 mai 2016, credincioșii prezenți la Catedrala voievodală Adormirea Maicii Domnului din Buzău au primit binecuvântare arhierească.

Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a oficiat Sfânta Liturghie în locașul de cult, alături de un sobor de preoți și diaconi. Răspunsurile la strană au fost date de psalții Catedralei voievodale, după cum ne-a precizat Dragoş Olteanu, Consilier mass-media şi purtătorul de cuvânt al Eparhiei.

În cuvântul de învățătură, ierarhul a evidențiat slujirea plină de devotament a femeilor mironosițe față de Mântuitorul Iisus Hristos, care sunt adevărate modele pentru femeile creştine, sărbătorite în această duminică.

„De la femeile mironosițe sau purtătoare de mir – care L-au urmat cu fidelitate și devotament pe Mântuitorul Iisus Hristos – și până astăzi, cinstim pe toate femeile creștine, care și-au înțeles menirea de mame, de soții și, totodată, de fiice duhovnicești ale Bisericii lui Hristos. Astăzi, este ziua dumneavoastră, a dreptcredincioaselor femei, care, din momentul în care ați fost binecuvântate de Dumnezeu cu prunci și până la vârsta senectuții, v-ați îndeplinit cu demnitate îndatoririle de mame creștine, insuflându-le copiilor credința strămoșească și dragostea față de Dumnezeu, față de Biserică și față de semeni. În această sfântă zi, cinstindu-le pe femeile mironosițe, Biserica vă cinstește și pe frățiile voastre, indiferent de vârstă și stare socială, întrucât le-ați urmat exemplul slujirii lui Hristos.

Dăm slavă lui Dumnezeu că, în fiecare generație, au existat și există mame creștine minunate, care, ascultând de Biserică, au menținut aprinsă candela dreptei credințe”, a subliniat Chiriarhul Buzăului și Vrancei.

După încheierea Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian le-a felicitat pe toate mamele, surorile, soţiile și bunicile care au participat la slujbă, în ziua femeii creştine, și le-a oferit câte un trandafir.


Știri recente

Patriarhul Daniel îl felicită pe Mitropolitul Laurențiu de ziua onomastică și de aniversarea a trei decenii de arhierie

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, i-a transmis luni un mesaj de felicitare Înaltpreasfințitului Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, cu prilejul zilei onomastice și a aniversării a 30 de ani de arhierie. „Vă felicităm pentru…

Săptămâna în imagini: 3 – 9 august 2026

Vă prezentăm o selecție de imagini din lumea ortodoxă care surprind momente de rugăciune, sărbătoare și comuniune, precum și chipuri și locuri care dau mărturie despre viața Bisericii în această săptămână.   Cea mai apreciată…