Conferință pastorală semestrială la Roma

În 18 noiembrie 2015 a avut loc la Centrul Eparhial de la Roma a cincea conferință pastorală semestrială din cadrul Anului Omagial al Misiunii Parohiei și Mănăstirii Azi. Preasfințitul Părinte Episcop Siluan al Italiei a susținut conferința cu titlul Statutul de «trimis» al slujitorului Altarului și felul mântuitor în care se cuvine să-l îndeplinească, după cum informează site-ul oficial al Eparhiei.

Conferința i-a întrunit pe toți preoții din protopopiatele din centrul Italiei: Lazio I, II, III, Toscana, Umbria-Marche, Abruzzo, Campania-Molise și Puglia Basilicata.‎

La sfârșitul conferinței au fost abordate diverse subiecte de ordin administrativ-bisericesc, iar apoi s-au distribuit calendare, cărți, broșuri și alte materiale misionare pentru activitatea parohiilor în centrul Italiei.


Știri recente