A te nevoi într-o tăcere aproape desăvârșită, înconjurat de ape – aveam să înțeleg, ascultându-l pe părintele stareț Atanasie Hotovi, singurul călugăr de la Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului”, de pe grindul Letea din Delta Dunării, Episcopia Tulcii -, este, înainte de toate, o nemărginită adâncire în contemplație. O liniștire totală a ființei. O mare smerenie, dăruire și o integrare totală în natură, în empatie perfectă cu tot ceea ce înseamnă ea ca adevărată credință și creație a Atotputernicului.
La ceasul la care Delta se ridică din noapte și soarele, rotund și roșu ca o monedă bizantină, se rostogolește peste apele orizontului, înălțându-se odihnit pe bolta vineție a cerului, am pornit de la Sulina, purtați în vijelia unei bărci cu motor, pe magistralele nesfârșitului acvatic, spre grindul Letea. Mergeam să-l întâlnim pe părintele Atanasie Hotovi, starețul Mănăstirii „Nașterea Maicii Domnului”, singurul călugăr care se nevoiește în această singurătate. După vreo jumătate de ceas de „zbor” pe luciul canalelor mărginite de stufăriș și nuferi adormiți încă, am acostat la un ponton improvizat în malul digului ce protejează satul. Dincolo de zori, primele raze ale răsăritului mângâiau obrazul de cretă al turlei bisericii.
Mai multe informații în Ziarul Lumina.
