90 ani de viaţă monahală: Mănăstirea Rohia (1926-2016)

La Mănăstirea Rohia a avut loc joi, 28 iulie 2016, aniversarea a 90 de ani de existenţă a vechii vetre monahale. Evenimentul a fost marcat printr-un simpozion la care au participat numeroase personalităţi bisericeşti şi laice, informează site-ul oficial al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului.

Manifestările au început cu Sfânta Liturghie, după care a fost oficiat un Te Deum. În continuare, a fost săvârșită Slujba Parastasului pentru episcopul Nicolae Ivan, preotul ctitor Nicolae Gherman, stareţi, ctitori şi binefăcători trecuţi la Domnul. Parastasul a fost oficiat de Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul, Arhiereu Vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului.

În deschiderea primei părţi a simpozionului, Preasfinţia Sa le-a adresat un cuvânt de bun venit oaspeţilor. În discursul său, ierarhul a menţionat că se împlinesc, în 2016, 40 de ani de la intrarea sa în Mănăstirea Sfânta Ana Rohia şi 20 de ani de la rectitorirea bisericii vechi, amintind că materialele din vechea biserică au fost valorificate la temelia noii biserici, cea în care se desfăşoară simpozionul. Totodată, Arhiereul Vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului a a vorbit şi despre rolul formator pe care l-a îndeplinit Mănăstirea Rohia, o mare parte din cei 30 de ucenici fiind azi plecaţi la alte mănăstiri ca stareţi sau la alte ascultări, unii la studii în ţară sau străinătate.

Ne-am despărţit foarte greu de vechea biserică pe care nu am demolat-o, ci am desfăcut-o cu mare grijă, cu părinţii, şi tot ce s-a recuperat s-a folosit în noua biserică. Noua biserică a fost o necesitate. Biserica trebuie să fie regina ansamblului monahal, a spus Preasfinţia Sa.

În continuare, Arhiereul Iustin Hodea, fostul stareţ al Mănăstirii Rohia, a vorbit despre sfinţenia locului de la Rohia, de locul care a sfinţit oamenii.

Dintre personalităţile laice care au luat parte la eveniment, în prima parte au vorbit Acad. Alexandru Surdu, vicepreşedinte al Academiei Române, Ioan Chirilă, preşedintele Senatului Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, şi Nicolae Edroiu, membru corespondent al Academiei Române.

Alexandru Surdu a propus ca Nicolae Steinhardt şi Ioan Alexandru să fie membri ai Academiei Române post mortem, mai ales că integrala Nicolae Steinhardt, ajunsă la volumul al XVII-lea, a dovedit că avem în faţă un mare eseist şi om de cultură rară în cultura română.

Ioan Chirilă, preşedintele Senatului Universităţii Babeş-Bolyai, a vorbit despre  Mănăstirea Rohia ca fiind o mănăstire misionară.

Nicolae Edroiu, membru corespondent al Academiei Române, bun cunoscător al vieţii monahale, a subliniat condiţiile istorice în care a apărut Mănăstirea Rohia, la câţiva ani după Marea Unire.

În partea a doua a simpozionului a fost prezent şi Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Justinian, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului.

Au mai luat cuvântul Şerban Turcuş de la Facultatea de Istorie şi filozofie Cluj-Napoca, Alexandru Moraru de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, Teodor Adelean, directorul Bibliotecii Judeţene Petre Dulfu, Ştefan Iloaie, George Ardeleanu, Florian Roatiş şi Paula Bud.

În încheiere, Înaltpreasfinția Sa a arătat cât de mare este încărcătura spirituală a acestui loc, numind-ul Sionul Românesc.

E un miracol locul acesta. Mănăstirea a fost întemeiată la dorinţa unui Înger, fiica preotului Nicolae Gherman, care şi-a dorit casă Maicii Domnului. Codrul de cremene a fost ales de Dumnezeu, nu de oameni. Nici chiar preotul Nicolae Gherman nu a înţeles la început despre ce este vorba, a declarat ierarhul.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente