800 de copii au primit daruri de la Centrul „Doamna Maria Brâncoveanu” al Arhiepiscopiei Râmnicului

Centrul de Consiliere și Informare „Doamna Maria Brâncoveanu” al Arhiepiscopiei Râmnicului, care oferă sprijin pentru femei însărcinate și familii în situații de vulnerabilitate, a distribuit luna aceasta 800 de pachete cu daruri pentru copii.

Copiii, proveniți din medii defavorizate, au primit alimente, pachete cu cărți de povești, dulciuri, jucării, obiecte vestimentare și încălțăminte.

Proiectul social – filantropic, intitulat „Milostenie creștină în suflet de copil!”, a ajuns anul acesta la a doua ediție și a fost derulat în parteneriat cu Școala „Take Ionescu” din Râmnicu-Vâlcea.

Proiectul și-a propus să ajute copiii să petreacă sărbătorile Nașterii Domnului într-o stare de bucurie și liniște sufletească.

Centrul „Doamna Maria Brâncoveanu” al Arhiepiscopiei Râmnicului a oferit daruri pentru 800 de copii din familii numeroase în perioada 5-19 decembrie 2022. Foto: Centrul „Doamna Maria Brâncoveanu”

„Sperăm ca bucuria Sfintelor Sărbători ale Nașterii Domnului să își găsească loc și în sufletul acestor copii minunați aflați sub povara greutăților de la o vârstă atât de fragedă, fie din neputința singurătății, fie din lipsa celor necesare pentru un trai decent”, a declarat Viorica Adriana Iancu, Consilier social al Arhiepiscopiei Râmnicului.

Ea a adăugat că, în ciuda greutăților, acești copii „au multă lumină pe chip și credință în ajutorul lui Dumnezeu”.

„Am  plecat de la ei încărcați cu emoție și bucurie, având mulțumirea că, prin implicarea Bisericii, multe persoane aflate în situații dificile găsesc  alinare și sprijin”, a mai spus coordonatoarea centrului pro-viață al Arhiepiscopiei Râmnicului.

Centrul „Doamna Maria Brâncoveanu” al Arhiepiscopiei Râmnicului a oferit daruri pentru 800 de copii din familii numeroase în perioada 5-19 decembrie 2022. Foto: Centrul „Doamna Maria Brâncoveanu”

Ea e-a mulțumi t partenerilor care au susținut proiectul. Acțiunea „a oferit elevilor ocazia de a face bine, de a înțelege faptul că valoarea unei fapte poate schimba vieți”, a mai precizat Viorica Adriana Iancu.


Centrul de Consiliere și Informare „Doamna Maria Brâncoveanu” al Arhiepiscopiei Râmnicului a fost inaugurat anul trecut, de sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului. Centrul sprijină mamele în criză de sarcină și familiile numeroase.

Centrul „Doamna Maria Brâncoveanu” al Arhiepiscopiei Râmnicului a oferit daruri pentru 800 de copii din familii numeroase în perioada 5-19 decembrie 2022. Foto: Centrul „Doamna Maria Brâncoveanu”

Sfântul Domnitor Constantin Brâncoveanu și Doamna Maria Brâncoveanu, soția sa, au avut împreună 11 copii. Poetul Ioan Alexandru și Părintele Nicolae Tănase l-au ales pe domnitor, în 1990, ca ocrotitor spiritual al mișcării pe care au fondat-o, „Salvăm vieți – Pro Vita Brâncoveanu”.

Contact

Centrul de Consiliere și Informare „Doamna Maria Brâncoveanu”
Paraclisul Arhiepiscopal Bunavestire
Scuarul Mircea cel Bătrân nr. 1, Râmnicu Vâlcea
Tel.: 0734207681

Vezi și:

Foto credit: Centrul „Doamna Maria Brâncoveanu”

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews

Comentarii Facebook


Știri recente