80 de persoane au primit asistenţă medicală gratuită. Sănătate pentru sate a ajuns la cea de-a 48-a ediţie

Sănătate pentru sate 2

Peste 80 de persoane din satul Perşunari, comuna Gura Vadului, judeţul Prahova, au beneficiat sâmbăta aceasta de consultaţii medicale gratuite în cadrul celei de-a 48-a ediţii a campaniei Sănătate pentru Sate.

Centrul medical al campaniei din 29 iulie 2017 a fost dispensarul din localitate, a transmis Dan Prună, voluntar al Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului.

La această activitate au participat medici specialişti în: medicină de familie, medicină internă, diabet şi boli de nutriţie, oncologie, gastroenterologie, neurologie pediatrică, psihologie, chirurgie vasculară, recuperare medicală, EKG, ecografie.

Ne bucurăm că am putut fi de folos astăzi locuitorilor din Perşunari. Sănătatea este un dar de la Dumnezeu şi scopul nostru este să îi facem conştienţi de importantă îngrijirii sănătăţii!, a precizat Dr. Camelia Saratanu – Medic specialist gastroenterologie.

Dr. Simona Carniciu, medic specialist Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, a declarat că aceste campanii sunt importante atât pentru pacienţii cu boli cronice, dar mai ales pentru cei care sunt identificaţi cu suspiciune de boli cronice.

Momentul diagnosticării şi începerii tratamentului este decisiv în evoluţia patologiei respective, în special în cazul pacienţilor diabetici. Astfel, am identificat cazuri noi de diabet şi i-am îndrumat către un consult de specialitate zonal. Altă observaţie importantă este aceea că indicele de masă corporal este mai scăzut în această zona submontana, unde alimentaţia este pe cât posibil naturală!

Medicul Iulia Tirna, aflat la prima acţiune de voluntariat de acest gen, s-a declarat impresionată de entuziasmul, profesionalismul, colaborarea interdisciplinară a întregii echipe de lucru formată din medici, asistente, psihologi, precum şi căldură şi ospitalitatea gazdelor care au asigurat condiţiile necesare acestui eveniment.

Sper ca prin aceste acţiuni umanitare patronate de Patriarhia Română să aducem un minim aport la îmbunătăţirea stării de sănătate şi a confortului zilnic al pacientului simplu de la sate, cu acces dificil la serviciile de sănătate din marile oraşe pentru că, în esenţă, aceasta este semnificaţia conceptului religios al ”facerii de bine” care stă la baza fascinantei ideologii a creştinismului, a declarat Medic Recuperare Medicală Iulia Tirna.

Programul Sănătate pentru Sate se desfăşoară în urma unui protocol de colaborare încheiat între Patriarhia Română și Ministerul Sănătății.

 

Comentarii Facebook


Știri recente