7 octombrie | Sfinţii Serghie şi Vah vor fi cinstiți la Catedrala din Craiova

Biserica Ortodoxă pomenește în data de 7 octombrie pe Sfinţii Mucenici Serghie şi Vah. Aceștia vor fi cinstiți în mod deosebit la Catedrala Mitropolitană din Craiova, unde se află o parte din sfintele lor moaşte, informează Pr. Gheorghe Cioiu, Biroul de Presă al Mitropoliei Olteniei.

Sărbătoarea sfinților va debuta în data de 6 octombrie 2017 când va fi oficiată slujba Vecerniei unită cu litia. După acest moment, racla în care se află moaştele Sfinţilor Serghie şi Vah va fi purtată în procesiune în jurul Catedralei Mitropolitane. Momentele liturgice vor continua cu slujba Utreniei și Sfânta Liturghie.

Sâmbătă, 7 octombrie 2017, în ziua de prăznuire, va fi săvârşit Acatistul Sfinţilor Mucenici Serghie şi Vah. Sfânta Liturghie va fi oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei.

Moaştele Sfinţilor Mucenici Serghie şi Vah au fost aduse în ţara noastră de domnitorul Neagoe Basarab şi depuse la Mânăstirea Curtea de Argeş. Raclele în care au fost așezate sfintele moaște au fost realizate din porunca arhierească a episcopului Iosif de Argeş, cu sprijinul creştinilor binevoitori din oraşul Piteşti.

În anul 1949, în data de 25 octombrie, ca urmare a hotărârii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, sfintele moaşte au fost aduse la Catedrala Mitropolitană Sfântul Mare Mucenic Dumitrie din Craiova, în timpul păstoririi Mitropolitului Firmilian al Olteniei.

Comentarii Facebook


Știri recente