7 ierarhi au slujit la sărbătoarea ocrotitorului spiritual al municipiului Râmnicu-Vâlcea

La sărbătoarea ocrotitorului spiritual al municipiului Râmnicu-Vâlcea, Sf. Ier. Martir Antim Ivireanul, au slujit şapte ierarhi din România, Georgia, Bulgaria şi Siria.

Sfânta Liturghie a avut loc la Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu-Vâlcea şi a fost oficiată de:

Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului; Înaltpreasfințitul Părinte Theodor, Mitropolit de  Akhaltsikhe și Tao-Klargeti (Patriarhia Georgiei); Înaltpreasfințitul Părinte Naum, Mitropolit de Ruse (Patriarhia Bulgariei); Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului; Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei; Preasfințitul Părinte Qais, Episcop de Erzurum (Patriarhia Antiohiei); Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.

Cuvântul la Liturghie a fost rostit de Arhiepiscopul Varsanufie care a elogiat personalitatea Sfântului Antim.

„Sfântul Ierarh Antim Ivireanul a așezat în inimile păstoriților săi îndemnul de a păstra dreapta credință și de a cultiva virtuțile creștine, pentru care nu a pregetat să învețe clerul și credincioșii”.

„Înţelept şi iscusit păstor al turmei sale, s-a rugat lui Dumnezeu ca să-l întărească în vreme de răstriște şi a primit putere să înfăptuiască o amplă lucrare culturală și duhovnicească, ale cărei roade au luminat poporul român veacuri la rând”.

Sfântul Antim este învățător al credinței, dar și smerit rugător și mijlocitor înaintea lui Dumnezeu, arătând tuturor dragostea lui desăvârșită pe care a mărturisit-o în bucuria slujirii aproapelui. A fost împodobit cu toate virtuțile, însă a ales ca prin toate să rămână un mărturisitor a lui Dumnezeu”, a afirmat Înaltpreasfinția Sa.

Sfântul Antim Ivireanul a fost ales ocrotitorul spiritual al municipiului Râmnicu-Vâlcea în anul 1999.

Foto credit: Arhiepiscopia Râmnicului

Urmăriți-ne pe Twitter: @AgentiaBasilica

Comentarii Facebook


Știri recente