Pe, 5 martie, se împlinesc 100 de ani de la nașterea celui de-al patrulea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, vrednicul de pomenire Iustin Moisescu, informează cotidianul ‘Ziarul Lumina’. Al patrulea patriarh al Bisericii noastre s-a născut la data de 5 martie 1910, în satul Cândești, județul Argeș. S-a înscris la studii la Seminarul Teologic din Câmpulung-Muscel, apoi și-a continuat studiile la Universitatea din Atena, de unde s-a întors licențiat cu titlul „magna cum laudae”. Titlul de doctor în teologie l-a obținut în 1937, cu teza „Evagrie din Pont. Viața, scrierile și învățătura”. Din 1942 a fost numit profesor de Eexegeză a Noului Testament la Facultatea de Teologie din Cernăuți. În anul 1946 a fost transferat ca profesor la aceeași catedră la Facultatea de Teologie din București. În februarie 1956 a fost ales arhiepiscop al Sibiului și mitropolit al Ardealului, unde păstorește o scurtă perioadă. La 10 ianuarie 1957 este ales mitropolit al Moldovei și Sucevei. La 12 iunie 1977 este ales ca arhiepiscop al Bucureștilor, mitropolit al Ungrovlahiei și patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. A inițiat marea colecție intitulată „Părinți și scriitori bisericești”, precum și colecția „Arta creștină în România”, în 6 volume. În timpul arhipăstoririi sale s-au tipărit o nouă ediție sinodală a Sfintei Scripturi (1982), o nouă ediție a Noului Testament (1979), manuale pentru învățământul teologic superior și pentru seminarele teologice, teze de doctorat, cărți de cult. Prin bogata sa activitate cărturărească, ecumenică și pastorală, vrednicul de pomenire patriarh Iustin își înscrie numele în rândul ierarhilor de mare prestigiu ai întregii Ortodoxii.
5 martie 1910 – S-a născut vrednicul de pomenire Iustin Moisescu, cel de-al patrulea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române

- 203 ani de la trecerea în veșnicie a lui Gheorghe Lazăr, fondatorul învățământului în limba română
- A început Săptămâna Europeană a Mobilității: Transportul facil pentru toate generațiile, în centrul ediției din 2026
- Ioan Alexandru, 26 ani de la adormire: „A fi poet înseamnă a lua în grija ta totul, tot ce ființează într-o patrie”
Abonează-te la Binele de știut
Newsletterul Basilica va aduce săptămânal în inbox vești din viața Bisericii






- 1
- 2
- 3
- 4
- 5Târgul de Carte Gaudeamus Radio România a început la Iași
Alexandra Păvăloi








