Copiii înscriși la Grădinița de vară „Episcop Melchisedec” și la Școala de vară „Mușatinii” din Arhiepiscopia Romanului au participat la o excursie organizată cu scop recreativ, educativ și duhovnicesc.
Însoțiți de cadrele didactice și personalul implicat în organizare, copiii au pornit cu bucurie spre destinațiile alese, încărcați de energie și entuziasm, după cum relatează Arhiepiscopia Romanului și Bacăului.
Prima oprire a avut loc la Zimbrăria de la Neamț, unde cei mici au putut observa zimbrii în habitatul lor, interacționând cu natura și învățând despre protejarea speciilor rare. A urmat un urcuș duhovnicesc, cu vizite la Mănăstirea Neamț, Schitul Icoanei și Mănăstirea Varatic.
Un moment special a fost întâlnirea cu maica stareță Iosefina Giosanu, la Mănăstirea Văratic. Maica stareță le-a oferit copiilor iconițe, cărticele de rugăciune și cruciulițe, dar și o agapă caldă și binevenită, gesturi care au fost primite cu emoție și recunoștință.

Înghețată și amintiri
Chiar dacă ziua a fost călduroasă, copiii au depășit cu ușurință momentul, bucurându-se de o porție de înghețată, care a fost depășită cantitativ doar de numărul amintirilor create.
Excursia se înscrie în seria activităților filantropice desfășurate de Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, care susține constant inițiative dedicate copiilor.
Printre acestea se numără și taberele organizate la mare, unde ajung gratuit sute de copii nevoiași din eparhie.
Foto credit: Arhiepiscopia Romanului și Bacăului






