Sfinţii Apostoli şi Diaconi Prohor, Nicanor, Timon şi Parmena fac parte din Cei 70 de Apostoli, fiind şi primii diaconi hirotoniţi alături de Sfântul Ştefan, întâiul mucenic, de Sfântul Filip şi de Nicolae, care nu este scris în rândul sfinţilor. Sfântul Prohor l-a însoţit pe Sfântul Apostol Petru în călătoriile sale, fiind hirotonit Episcop în Nicomidia. După Adormirea Maicii Domnului, i-a fost alături Sfântului Apostol Ioan, chiar şi în surghiunul din insula Patmos, ajutându-l la scrierea cărţilor sale. A fost omorât de păgâni în timp ce propovăduia în Antiohia. Sfântul Nicanor a fost ucis în aceeaşi zi cu Sfântul Ştefan, fiind o zi de prigoană împotriva Bisericii din Ierusalim, încât toţi credincioşii, afară de Apostoli, au fugit prin Iudeea şi prin Samaria. Sfântul Timon a fost aşezat de Sfinţii Apostoli Episcop de Bostra, în Arabia, fiind răstignit pe cruce. Sfântul Parmena şi-a împlinit şi el slujba încredinţată lui de Apostoli, propovăduind credinţa în Hristos, şi a murit tot de moarte mucenicească, fiind îngropat de Apostoli.
28 J Sf. Ap. şi Diaconi: Prohor, Nicanor, Timon şi Parmena; Sf. Cuv. Pavel de la Xiropotamu

- † Sf. Cuv. Hariton Mărturisitorul; Sf. Proroc Baruh; Sf. Cuv. Neofit Zăvorâtul din Cipru
- Sf. Ier. Martir Antim Ivireanul, mitropolitul Țării Românești; Sf. Mc. Calistrat și Epiharia; Duminica a 18-a după Rusalii
- †) Mutarea Sf. Ap. și Evanghelist Ioan; †) Sf. Domnitor Neagoe Basarab; Sf. Cuv. Platonida de la Curtea de Argeș; Dreptul Ghedeon
Abonează-te la Binele de știut
Newsletterul Basilica va aduce săptămânal în inbox vești din viața Bisericii






- 1
- 2
- 3
- 4
- 5








