24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române

Românii de pretutindeni aniversează în ziua de 24 ianuarie 2014, 155 de ani de la Unirea Principatelor Române.

La Iași, în 5/17 ianuarie 1859 Adunarea electivă a Moldovei, prezidată de mitropolitul Moldovei Sofronie Miclescu, l-a ales Domnitor pe Alexandru Ioan Cuza. Apoi, la București, în dimineața zilei de 24 ianuarie 1859, după participarea tuturor deputaților la slujba de Te-Deum oficiată în actuala Catedrală patriarhală, Adunarea electivă a fost deschisă la orele 11.00 sub președinția Mitropolitului Nifon al Țării Românești. Lucrările Adunării Elective a Țării Românești s-au desfășurat pe Dealul Mitropoliei, în clădirea aflată lângă Catedrala Patriarhală. În cadrul ședinței, la propunerea lui Vasile Boerescu, a fost ales în unanimitate domn Alexandru Ioan Cuza, deja ales domn al Moldovei din 5 ianuarie 1859, înfăptuind astfel Unirea celor două Principate Române.

De atunci, an de an, ziua de 24 Ianuarie a fost sărbătorită de națiunea română, fiind considerată una dintre datele de referință ale istoriei noastre. La realizarea Unirii au contribuit și mulți slujitori ai Bisericii. De pildă, mitropoliți Nifon al Țarii Românești și Sofronie Miclescu al Moldovei au fost președinți ai Divanurilor Ad-Hoc convocate în toamna anului 1857 la București și Iași, iar în acestea au fost aleși și reprezentanți ai mănăstirilor și ai preoților de mir de la fiecare eparhie, cei mai mulți exprimându-și dorința de a se realiza unirea celor două țări. Lucrările Adunărilor elective care l-au ales ca domnitor pe Alexandru Ioan Cuza au fost prezidate tot de cei doi mitropoliți. Unii slujitori ai Bisericii au miilitat prin scrisul lor pentru Unirea Principatelor (Neofit Scriban, Melchisedec Ștefănescu, Iosafat Snagoveanul, Grigorie Musceleanu ș.a.)

An de an, ziua de 24 ianuarie devine prilej de a rememora un fragment important al istoriei românilor, cel al Unirii Principatelor.

Comentarii Facebook


Știri recente