220 de ani de la sfințirea bisericii Parohiei Grințieșu Mare

Biserica „Duminica Tuturor Sfinților” din Parohia Grințieșu Mare, Protopopiatul Ceahlău, județul Neamț, a împlinit duminică, 15 iunie 2014, 220 de când a fost sfințită, informează „Ziarul Lumina”.

Cu acest prilej au fost organizate o serie de manifestări religioase și culturale care au marcat acest moment. Lăcașul de închinăciune care a îmbrăcat straie de sărbătoare datează din sec. al XVIII-lea și a fost ctitorit de câteva familii venite din Ardeal, care au dorit să păstreze nealterată credința ortodoxă.

Credincioșii din Parohia Grințieșu Mare au participat duminică, 15 iunie 2014, la Sfânta Liturghie prilejuită de hramul Bisericii „Duminica Tuturor Sfinților” și de împlinirea a 220 de ani de când lăcașul de închinăciune a fost târnosit. Programul liturgic dedicat acestui eveniment a început sâmbătă, 14 iunie 2014, cu slujba Vecerniei unită cu Litia, la finalul căreia pr. paroh Dumitru Pintilie a vorbit despre istoricul localității Grințieșu Mare, care s-a format după ce 17 familii din Ardeal s-au stabilit pe aceste meleaguri. Sfânta Liturghie din ziua hramului a fost oficiată de pr. Ionel Cuțuhan, protopop al Protopopiatului Ceahlău, și de pr. Mihai Damian, care a slujit în funcția de protopop al Protopopiatului Ceahlău vreme de 22 de ani, împreună cu un sobor de preoți din parohiile învecinate. După cuvântul de învățătură al părintelui protopop Ionel Cuțuhan, a fost oficiat Parastasul pentru ctitorii bisericii monument istoric din Grințieșu Mare și pentru cei care sunt înmormântați în cimitirul parohiei. Programul manifestărilor a continuat în așezământul social, unde a avut loc masa rotundă cu tema „O filă de istorie – 220 de ani de slujire și mărturie creștină: 1794-2014”. După cuvântul introductiv al părintelui paroh Dumitru Pintilie, prof. dr. Daniel Diaconu, de la Școala Grințieș, a vorbit despre evoluția demografică și a Ortodoxiei în Grințieș. În același timp, pr. protopop Ionel Cuțuhan a amintit de contribuția pe care familiile de ardeleni au avut-o la ridicarea sfântului lăcaș, iar pr. protopop emerit Mihai Damian a făcut referire la personalitatea părintelui Vasile Maftei, care a slujit la Grințieșu Mare până în anul 1983. Participanții la evenimentele cultural-spirituale de la Grințieșu Mare au putut admira icoane ale copiilor din parohie, coordonați de pictorul Cătălin Popovici, precum și o expoziție de fotografii vechi.

Viață liturgică prosperă pe Valea Grințieșului

Biserica din Grințieșu Mare a fost ridicată între anii 1792-1794 de către românii ardeleni refugiați aici în sec. al XVIII-lea, în timpul prigoanei politico-religioase austro-ungare, fiind situată pe Valea Bistricioarei, în drumul ce leagă Moldova de Transilvania. A fost construită de 17 familii de ardeleni ortodocși care s-au stabilit pe aceste meleaguri. La început, neavând biserică, oamenii participau la Sfânta Liturghie într-un spațiu impropriu, sub conducerea preotului Grigorie, care i-a însoțit în drumul lor. Tradiția locală spune că bârnele pentru lăcașul de închinăciune au fost obținute din trunchiurile brazilor crescuți tocmai pe locul unde mai apoi s-a ridicat edificiul. Deși are proporții mici, sfântul lăcaș respectă erminia arhitecturii eclesiastice, fiind ridicat pe temelie din piatră de râu. În anul 1891 s-au efectuat o serie de lucrări de renovare, adăugându-se pridvorul care are deasupra clopotnița. Bisericuța din Grințieșu Mare păstrează o serie de obiecte de cult, care atestă continuitatea unei vieți liturgice prospere în modesta comunitate de pe Valea Grințieșului. Din anul 1864 devine filie a Parohiei Grințieș, iar din 2001 își redobândește statutul de biserică parohială, astfel că Sfânta Liturghie este oficiată în fiecare duminică și sărbătoare. „Biserica noastră păstrează un antimis vechi pe care se consemnează numele episcopului Aron și al împărătesei Maria Tereza. De asemenea, avem câteva obiecte de cult care au rezistat de-a lungul timpului: icoane, cărți, veșminte, candele, vase de slujbă s.a. Toate aceste obiecte care s-au păstrat au fost prezentate credincioșilor la sfintele slujbe pentru a arăta continuitatea vieții liturgice în Grințieșu Mare”, a explicat pr. paroh Dumitru Pintilie.

Comentarii Facebook


Știri recente