19 aprilie 1825 – S-a născut, în Adâncata jud. Suceava, arhimandritul Scriban Theoctist (din botez Hristofor)

19 aprilie 1825 – S-a născut, în Adâncată jud. Suceava, arhimandritul Scriban Theoctist (din botez Hristofor). Studii la Gimnaziul “Vasilian” şi Academia Mihăileană din Iaşi, studii teologice la Seminarul de la Socola (abs. 1847), apoi la Academia Duhovnicească din Kiev (1847-1851). Profesor la Seminarul de la Socola (1851-1857), tuns în monahism şi hirotonit ieromonah (1856), hirotesit arhimandrit (1857), preşedinte al noului Consistoriu eparhial din lsmail (1857 1863); profesor la Seminarul „Central” din Bucureşti (1864-1872), retras din activitate, apoi, pentru scurt timp, director al Seminarului de la Socola (1884-1885).

Lucrări: A publicat câteva manuale didactice, prelucrate sau traduse. A tradus din ruseşte Omiletică lui Iacob Amfiteatrov (2 vol. 1856-1858) şi alte lucrări; a publicat şi volumul Cuvinte bisericeşti la duminici, sărbători şi servicii funebre (1867); între anii 1870-1872 a editat la Bucureşti revista “Vocea Bisericii”, în care a publicat numeroase predici, majoritatea traduse din Sf. Grigorie Teologul (unele din ele apărute în broşură). A trecut la cele veşnice la data de 11 ianuarie 1890 în Iaşi.

Comentarii Facebook


Știri recente

O săptămână de post și filantropie: Repere

A cincea săptămână din Postul Mare a fost o nouă săptămână a filantropiei la nivelul Bisericii Ortodoxe Române. Grăuntele de lumină Una dintre cele mai consistente campanii filantropice se desfășoară la Iași. În cadrul proiectului…