19 ani de la hirotonia în Arhiereu a Mitropolitului Nicolae al Americii: Principalele realizări

Înaltpreasfinţitul Părinte Nicolae al Americii aniversează miercuri 19 ani de la hirotonia în Arhiereu, care a avut loc în 14 iulie 2002 la Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din Montreal, Canada.

Între timp, în 2016, a fost ales Mitropolit al nou înfiinţatei Mitropolii a celor două Americi. Ceremonia de ridicare în demnitatea de Mitropolit a avut loc în 30 octombrie 2016, în Catedrala Patriarhală, după Sfânta Liturghie.

Întronizarea propriu zisă s-a desfăşurat în 30 aprilie 2017 la Chicago, în prezența unei delegații a Patriarhiei Române.

Principalele realizări:

  • Centrul Eparhial a fost mutat, în decembrie 2003, de la Detroit la Chicago. Decizia a fost luată în principal pentru a veni în sprijinul credincioşilor români care acum aveau posibilitatea de a călători într-un timp mai scurt pentru a participa la slujbele de la viitoarea Catedrală Eparhială.
  • A fost aprobat în februarie 2007 noul statut al Arhiepiscopiei de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române . La statutul respectiv s-a lucrat încă din 2005.
  • Catedrala „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Chicago a fost sfinţită în iulie 2008. În următorii ani, Catedrala a fost utilată conform rânduielilor Bisericii Ortodoxe. În clădirea Centrului Eparhial au fost amenajate săli de clasă pentru copii, birouri, sală de conferinţe, bibliotecă şi arhivă.
  • A fost implementat, la nivelul Eparhiei, un plan catehetic pentru copii şi tineri în mod special, dar şi pentru adulţi la modul general. Fiecare parohie are o Şcoală de Duminică pentru copii, desfăşoară activităţi catehetice pentru tineri, ore de studiu biblic pentru adulţi. Sunt organizate tabere cu tematică religioasă pentru copii şi tineri.
  • Cele două asociaţii principale, Asociația Auxiliară a Femeilor Ortodoxe Române din America (AROLA) şi Asociația Tinerilor Români Ortodocși din cele Două Americi (ROYA) desfăşoară proiecte în mod constant.
  • Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Statelor Unite ale Americii cu sediul la Chicago – păstorită de IPS Nicolae – are în componenţă în prezent 3 protopopiate, 35 de parohii şi misiuni şi 2 mănăstiri în Statele Unite ale Americii, deservite de 47 de clerici.

Din Mitropolia celor două Americi face parte şi Episcopia Ortodoxă Română a Canadei, păstorită de Episcopul Ioan Casian al Canadei.

Harta parohiilor din Mitropolia Ortodoxă Română a celor două Americi:


CV-ul integral al Mitropolitului Nicolae este disponibil aici.

Citeşte şi: Starețul Mănăstirii Sf. Dimitrie cel Nou din Middletown este invitatul Taberei de vară ROYA 2021

Foto credit: Basilica.ro

Abonează-te la newsletter şi fii la curent cu noutăţile

Comentarii Facebook


Știri recente

Preoții români din Serbia se formează pro-viață

O delegație formată din membri ai corpului profesoral de la Facultatea de Teologie din Timișoara s-a întâlnit la începutul săptămânii cu mai mulți preoți din Episcopia Daciei Felix, pentru un atelier pro-viață. Colocviul „Construim împreună…