17 ani de la plecarea Părintelui Galeriu la cele veșnice

Luni, 10 august 2020, s-au împlinit 17 ani de la plecarea la cele veșnice a misionarului neobosit, Părintele Profesor Constantin Galeriu.

„Personalitatea sa rămâne adânc întipărită în memoria Bisericii şi a ţării, ca părinte de familie, ca preot de parohie şi ca profesor de înaltă conştiinţă pedagogică şi misionară”, așa cum a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

Părintele Galeriu s-a născut în data de 21 noiembrie 1918 în satul Răcătău-Răzeși din județul Bacău.

După încheierea studiilor teologice a fost numit preot în județul Prahova, iar din 1974 a devenit slujitor la Biserica Sfântul Silvestru din București.

Împreună cu preoteasa Argentina, Părintele Galeriu a crescut şi educat patru copii, într-o perioadă dificilă. După instalarea dictaturii comuniste, Părintele Galeriu a fost permanent urmărit şi supravegheat de autorităţi, fiind chiar întemniţat pentru o vreme.

În 1952 Părintele Constantin Galeriu a fost arestat și trimis în ancheta Securității din Ploiești.

Începând cu 16 ianuarie 1953 a prestat muncă obligatorie la colonia Peninsula-Valea Neagră de la canal, apoi din 13 octombrie același an a fost mutat la centrul de triere Văcărești de la București. A fost eliberat la 23 octombrie același an, revenind în mijlocul familiei și al păstoriților săi.

Din anul 1973 a activat pe rând ca spiritual, lector și profesor titular la catedra de Catehetică-Omiletică din Institutul Teologic Universitar din București. Din anul 1992 a devenit profesor consultant și conducător de doctorat la Universitatea din București.

De asemenea, în perioada 1988-2003 a continuat să activeze ca profesor consultant șl îndrumător pentru teze de doctorat în cadrul aceleiași Facultăți.

A fost membru în Comisia de dialog ortodox-reformat din partea Bisericii noastre, vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor (din 1990).

A fost autor a numeroase studii, articole, volume de predici și cărți de o rară profunzime teologică, dintre care multe au fost traduse și în străinătate.

Părintele a trecut la cele veșnice în ziua de 10 august 2003 la București.

Citește mai mult în Constantin Galeriu: Profilul preotului care a oficiat primul parastas pentru eroii din ‘89

Vezi și Din cuvintele Părintelui Galeriu: Ignoranța este un păcat foarte grav. Un creștin autentic nu poate fi prost

Foto credit: Dinu Lazăr


Vă mulțumim că citiți Basilica.ro.

Comentarii Facebook


Știri recente