16 August 2017: Agheasmatarul Mănăstirii Zosin va fi sfințit. Îi va avea  ca ocrotitori pe Sfinţii Brâncoveni

Mănăstirea Zosin

Agheasmatarul Mănăstirii Zosin va fi sfinţit miercuri 16 august 2017. Slujba va fi oficiată de Înaltpresfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, împreună cu mai mulţi ierarhi ai Bisericii noastre. Altarul de vară îi va avea ca ocrotitori pe Sfinţii Martiri Brâncoveni.

Este unicul sfânt lăcaş din județul Botoșani cu hramul Sfinții Martiri Brâncoveni. Lăcaşul adăpostește un fragment din moaştele Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu. Sfintele moaşte au fost dăruite de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel cu prilejul sfințirii bisericii noi în data de 8 noiembrie 2015. Cu acest prilej, sfintele moaşte vor fi aşezate spre închinare credincioşilor într-o atmosferă cu totul solemnă, a transmis Arhim. Teodosie Pleșca, stareţul Mănăstirii Zosin.

Program liturgic este următorul:

  • 8:00 Slujba de Sfințire a Altarului de vară;
  • 9:00 Oficierea Sfintei Liturghii.

Primul așezământ monahal de la Zosin datează din 1779. Noul lăcaș de cult este închinat Maicii Domnului, iar al doilea hram este cel închinat Sfinților Români. Piatra de temelie pentru zidirea bisericii a fost pusă în primăvara anului 2006, dar primele săpături au început abia un an mai târziu.

Comentarii Facebook


Știri recente