Senatul României a fost înființat în anul 1864, primul Președinte al instituției fiind Mitropolitul Primat Nifon. Senatul României este una din cele două camere a Parlamentului bicameral al României. Astăzi, instituția aniversează 150 de ani de la înființare.
Mai multe informații despre istoria Senatului aflăm de pe site-ul www.senat.ro, după cum urmează:
„Constituirea statului român unitar, prin Unirea Principatelor Române în 1859, a reprezentat un moment de referință pentru reorganizarea democratică a structurilor politice și administrative. Ampla reformă legislativă și instituțională, înfăptuită sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza (1859-1866), a conferit statului național român o fizionomie modernă, cu legi, norme și structuri politice similare cu cele din țările democratice europene.
Senatul a apărut pe scena politică din țara noastră la inițiativa domnitorului Alexandru Ioan Cuza, în anul 1864, când, prin plebiscitul din 23-26 mai/4-7 iunie, românii s-au pronunțat asupra unui document cu valoare constituțională – „Statutul dezvoltător al Convenției de la Paris din 7/19 august 1858”. Statutul prevedea instituirea unei noi Camere parlamentare, alături de Adunarea Deputaților. În cadrul acestui sistem bicameral, primul Senat al României, care avea și atribuții privind controlul constituționalității legilor, a funcționat ca un „corp ponderator”, ca un factor de echilibru între puterile statului. El era alcătuit din membri de drept (capi ai Bisericii și ai unor autorități publice) și membri numiți de domnitor (reprezentați ai județelor și înalți funcționari ai statului).
Prin Constituția din 1866, întemeiată pe principii democratice considerate avansate la acea vreme, Senatul a devenit un organ ales, pe bază de vot cenzitar, deși cuprindea și câțiva membri de drept, cum sunt moștenitorul tronului și fruntașii bisericii. Câte două persoane din fiecare județ erau alese în Senat pentru o durată de opt ani, jumătate din numărul lor fiind reînnoit la patru ani. Universitățile din București și Iași aveau dreptul de a alege câte un reprezentant propriu în Senat. Cu acest sistem parlamentar bicameral România s-a înscris în familia statelor democratice ale Europei și a cunoscut un rapid proces de modernizare politică, economică și culturală, sub un regim de monarhie constituțională care a durat până la începutul celui de al doilea război mondial. Senatul a jucat un rol deosebit în viața politică românească și prin faptul că a reprezentat principalul for de consacrare a unor decizii de însemnătate istorică pentru națiunea română, de la proclamarea Independenței de stat (1877) și adoptarea unor legi importante menite să accelereze modernizarea țării, până la consfințirea Marii Uniri din 1918 și relansarea dezvoltării pe noi coordonate a României în perioada interbelică.
Conform Constituției din 1923, Senatul și Adunarea Deputaților au devenit organe reprezentative alese prin vot universal, fapt ce a marcat o etapă nouă în evoluția parlamentarismului românesc. Noua Constituție a consacrat desăvârșirea unității statale a României și a facilitat afirmarea pe scena publică a unor noi forțe sociale și politice. Senatul interbelic era alcătuit din senatori de drept – reprezentanți ai cultelor, persoane care au îndeplinit importante funcții publice – și senatori aleși, pe o durată de patru ani. Unii senatori erau aleși prin vot universal și direct, în circumscripții electorale, iar alții erau aleși de consiliile locale, de camerele profesionale (camerele de comerț, industrie, muncă și agricultură) și de cadrele didactice ale universităților din București, Iași, Cluj și Cernăuți. Prin Senat și Adunarea Deputaților au trecut, în perioada interbelică, legi ce vizau reorganizarea administrativă a țării, reforma agrară, exploatarea resurselor naturale, întărirea capitalului autohton și a finanțelor, reașezarea sistemului fiscal și a asistenței sociale, dezvoltarea industriei de apărare, contractele colective de muncă.
După 23 august 1944, sub presiunea forțelor sovietice și comuniste, Senatul a fost desființat printr-un decret din iulie 1946. Parlamentul a fost reorganizat într-un singur corp legislativ, Adunarea Deputaților. Această instituție parlamentară va fi transformată, prin Constituția din 1948, în Marea Adunare Națională, organism subordonat total puterii comuniste. Constituțiile din 1952 și 1965 au menținut caracterul autoritar al regimului comunist, în condițiile în care pluralismul politic, libertățile politice și civice, principiul separației puterilor în stat erau suprimate, iar puterea legislativă și cea executivă erau subordonate total comandamentelor ideologice ale partidului unic.
Revoluția din decembrie 1989 a deschis calea revenirii României la un regim democratic autentic, bazat pe alegeri libere și pluralism politic, pe respectarea drepturilor omului, pe separația puterilor și răspunderea guvernanților în fața organelor reprezentative. Prin actele emise de puterea revoluționară provizorie, în primăvara anului 1990, Senatul a fost reînființat, ca instituție reprezentativă și legislativă. Renașterea Senatului, o instituție de prestigiu a statului român modern, a însemnat și revenirea țării la tradițiile sale democratice și parlamentare, la un Parlament bicameral, cu adevărat reprezentativ, în conformitate cu standardele statului de drept.
La 20 mai 1990 au fost alese în mod liber și democratic Senatul și Camera Deputaților, care au funcționat și ca Adunare Constituantă, având misiunea de a elabora o nouă Constituție. După elaborarea și adoptarea ei de către Adunarea Constituantă, noua Constituție a fost aprobată, la 8 decembrie 1991, prin referendum național. Pe baza acestei noi legi fundamentale, România și-a reconstruit ordinea juridică și instituțională, iar Parlamentul, în înțelesul autentic de organ reprezentativ și legislativ suprem, și-a reluat locul firesc într-o societate democratică, fiind ales în mod liber de cetățeni, în condițiile pluralismului politic.
În octombrie 2003, Constituția a fost revizuită pentru a pune în acord prevederile sale cu noile realități social-politice și cu imperativele procesului de integrare europeană. Obiectivele majore ale revizuirii au fost acelea de a reajusta sistemul politic și de a raționaliza raporturile funcționale dintre instituțiile fundamentale ale statului, pentru a le conferi eficiență și a le spori caracterul democratic. Astfel, s-a instituit un nou mecanism de funcționare a sistemului bicameral, prin care s-au departajat competențele legislative ale Senatului și ale Camerei Deputaților, asigurându-se fluidizarea activității legislative și eliminarea etapelor de mediere.
Senatul actual, preluând și dezvoltând tradițiile acestei prestigioase instituții a sistemului democratic românesc, își reconfirmă condiția de forum de dezbatere și decizie, participând activ la configurarea noului cadru legislativ și la consolidarea poziționării României în rândul statelor civilizate”.
În prezent sediul Senatului României este în Palatul Parlamentului.
