15 iunie 1971 – A trecut la cele veșnice Episcopul Emilian Antal

Născut în orașul Toplița, județul Harghita, la 20 octombrie 1894, Dumitru (viitorul episcop Emilian) a fost al șaselea din cei doisprezece copii ai familiei Dumitru Antal și ai Ilenei, fostă Cristea, soră cu Miron Cristea, viitorul patriarh al României. După terminarea școlii primare din sat, tânărul Dumitru continuă cartea la Brașov și Năsăud. Datorită înclinațiilor spre cele sfinte, după terminarea studiilor liceale, se înscrie la Facultatea de Teologie din Sibiu, pe care o va absolvi în anul 1916. Doi ani după aceasta, tânărul teolog urmează cursurile Facultății de Filosofie a Universității din Budapesta. Sfârșitul Primului Război Mondial a adus schimbări majore și în viața tânărului Dumitru Antal, care a refuzat înapoierea la Budapesta pentru a-și termina studiile, ci se angajează în cadrul Consiliului Dirigent al Transilvaniei, la Departamentul Ocrotirilor Sociale, dar nici aici nu a stat foarte mult, căci, datorită competențelor sale deosebite, a fost numit director al Regionalei Societății pentru ajutorarea orfanilor de război. Între timp se căsătorește și intră în cinul bisericesc; la 27 octombrie 1924 este hirotonit diacon, iar la 15 noiembrie, în același an, preot, încredințându-i-se și primul rost în Biserică: protopop de Reghin, funcție pe care o slujește cu mult devotament. La propunerea chiriarhului, preotul Dumitru Antal se transferă la Cluj, unde episcopul Nicolae Ivan al Clujului îl numește în funcția de revizor eparhial, post ocupat din 1927 până în 1933. Tot la Cluj, este însărcinat și cu responsabilități în ceea ce privește editarea revistei ‘Renașterea’. În anul 1933, Dumitru Antal părăsește Ardealul mutându-se în capitala țării, la solicitarea patriarhului Miron Cristea, unchiul său. În București pentru început ocupă postul de preot paroh la Biserica Bradu-Boteanu, unde a funcționat până în anul 1938, când i se încredințează funcția de inspector general în Ministerul Cultelor. Odată ajuns în București, se părea că viața preotului Dumitru Antal va fi una frumoasă, încununată și de o carieră demnă de pregătirea sa. Probabil că planurile lui Dumnezeu erau altele cu viitorul acestui preot. La puțin timp de la mutarea în capitală, potrivit mărturisirilor sale, au apărut o serie de probleme familiale care îl fac să ia o decizie înțeleaptă și morală: intră în cinul monahal. Ales episcop vicar al Mitropoliei Bucovinei Viața sa duhovnicească remarcabilă, nevoile stringente ale Bisericii, dar și pregătirea sa deosebită, a determinat pe mitropolitul Visarion Puiu să-l propună ca episcop-vicar al Mitropoliei Bucovinei. Hirotonia a avut loc pe 6 decembrie 1938 în Catedrala patriarhală, oficiind patriarhul Miron și alți doi episcopi. Neașteptatul sfârșit pământesc al patriarhului Miron Cristea a făcut ca vlădica Emilian să nu mai ajungă la ascultarea pentru care a și fost hirotonit. Pentru început, arhiereul Emilian primește împuterniciri ce țineau de Sectorul cultural al Arhiepiscopiei Bucureștilor. În acest timp, Eparhia Argeșului rămăsese fără chiriarh din vara lui 1940, când titularul ei, episcopul Grigorie Leu, a fost transferat la Huși. Timp de un an de zile, scaunul episcopal a fost ocupat de Dionisie Erhan. După 1940, vlădica Emilian este trimis la Argeș, fiind numit delegat cu titlu provizoriu de către patriarh pentru conducerea eparhiei, unde păstorește până-n ianuarie 1944, când este ales un episcop titular. În aceste condiții, vlădica se retrage la Mănăstirea Cernica timp de un an, unde este numit stareț, între iunie 1944 și martie 1945, când a fost numit Locotenent de Mitropolit al Bucovinei. Păstorirea arhiereului Emilian la Suceava debutează sub auspiciile unei prelungite situații de incertitudine privind însăși existența acestei mitropolii. Conducerea politică a statului începea să-și exercite tot mai mult influența în viața Bisericii impunând Sfântului Sinod desființarea unor eparhii. În aceste condiții, Locotenentul de Mitropolit al Bucovinei, alături de clericii și credincioșii bucovineni, au dus o luptă grea încercând să împiedice autoritățile politice ca să desființeze această eparhie, dar cu toate acestea, în anul 1948, în urma deciziei politice de la București, Mitropolia Bucovinei își încetează existența. Un moment istoric s-a petrecut pe timpul păstoririi arhiereului Emilian la Suceava. Delegația Bisericii Ortodoxe Ruse, condusă de patriarhul Alexei, a ajuns la Suceava în ziua de 10 iunie 1947, fiind întâmpinată de Locotenentul de Mitropolit, Emilian, după care a vizitat mănăstirile Voroneț și Sucevița. Ierarhul rus a fost plăcut impresionat de cele văzute în Bucovina, dar și de ospitalitatea deosebită cu care a fost primit de către chiriarhul locului. Mitropolia Bucovinei, desființată de comuniști Debarcarea din scaunul mitropolitan a arhiereului Emilian fusese pregătită în ascuns; dacă pe 5 septembrie mitropolitul săvârșea slujba de resfințire a Bisericii din Bădeuți, nebănuind nimic despre schimbarea sa, pe 17 septembrie, prezidiul Marii Adunări Naționale emite Decretul nr. 244 pentru desființarea Mitropoliei Ortodoxe a Bucovinei și contopirea acesteia cu cea a Maramureșului. A doua zi, 18 septembrie 1948, un nou decret face pomenire de nou-creata eparhie și cu un titular, în persoana arhiereului Sebastian Rusan, deci, în mod indirect, Emilian Antal este îndepărtat. În aceste condiții, vlădica devine iarăși pribeag, mutându-se la București, unde mai participă o vreme la lucrările Sfântului Sinod, în calitate de raportor al Comisiei pentru învățământ din cadrul forului legiuitor al Bisericii Ortodoxe Române. Șederea în capitală nu era prea bine văzută de autoritățile comuniste. Era în plină desfășurare reorganizarea monahismului și a învățământului teologic. De aceea a fost numit profesor la Seminarul de la Neamț, unde în mai 1949 a devenit director al acestei școli teologice pentru scurt timp. Chiar dacă era apreciat ca profesor și ca director de către colegii de cancelarie, cât și de seminariști, autoritățile politice, prin Direcția Regională a Securității Poporului, continuă să-l urmărească întocmind mincinoase rapoarte prin care să-l incrimineze de ‘atac la regimul democratic’. Într-un raport se spune că ‘numitul Emilian Antal are o atitudine huliganică, că face afirmații josnice la adresa conducătorilor Guvernului R.P.R.’. Unele note informative sunt de-a dreptul hilare. Bunăoară este acuzat că ar avea ascunse la Vovidenia ‘patru revolvere, două arme automate și o mulțime de muniții. Are la dânsul un tablou cu 60 de persoane care au fost legionari și le dă diferite instrucțiuni cum să pregătească poporul pentru o răscoală mare…’. În consecință, s-a luat măsura mutării lui în altă ‘locație’, fiind numit stareț la Mănăstirea Cozia, unde, din notele informative ale Securității, deducem că nu s-a încetat urmărirea. Anul 1952 avea să aducă o schimbare în viața arhiereului Emilian, prin transferul la Mănăstirea Toplița și înscăunarea la 19 august ca stareț al acestei mănăstiri, ctitorie a unchiului său, patriarhul Miron. La poposirea noului și mult-încercatului stareț, mănăstirea era ca o firavă candelă care abia mai reușea să țină aprinsă lumina dreptei credințe în mijlocul frământărilor acelor timpuri zbuciumate. Stabilirea la Toplița a însemnat pentru Emilian Antal o revenire printre ai săi, dar, pentru Securitate, împrejurarea favorabilă de a-l urmări îndeaproape și de a redacta rapoarte mincinoase culminând cu referatul prin care se intenționa arestarea ierarhului. Însă, Marele și Veșnicul Arhiereu, Hristos Dumnezeu, a ocrotit pe slujitorul Său, încât viața acestuia nu a cunoscut drama întemnițării. O dată cu trecerea timpului, cu unele împliniri la Toplița, vlădica se simțea tot mai împăcat cu sine și cu lumea; vremea rivalităților trecuse, iar mica obște îi aducea mulțumire sufletească. Cu bunăvoința ierarhilor Ardealului, vlădica Emilian slujea atât la Mănăstirea Toplița, cât și acolo unde era delegat de ierarhii transilvăneni. Printre altele, a avut bucuria să participe la solemnitățile liturgice prilejuite de canonizarea Sfinților Ilie Iorest, Sava Brancovici, Visarion Sarai, Sofronie de la Cioara și Oprea Miclăuș. Despre ultimii ani ai vieții arhiereului Antal aflăm tot din rapoartele informatorilor Securității, care la 6 februarie 1970 menționau: ‘Cu Antal Emilian sursa se întâlnește foarte rar, deoarece acesta fiind în vârstă de 76 de ani, stareț al mănăstirii din Toplița unde și locuiește, vine foarte în oraș și atunci când vine, vine cu trăsura, fiind și foarte bolnăvicios în ultimul timp’. Boala, ca suferință fizică, dar și multele suferințe sufletești îl duc la ‘capăt de drum’ și astfel își dă sufletul în mâinile lui Dumnezeu, pe care l-a iubit și slujit înfruntând multe umilințe și jigniri, la 15 iunie 1971. Avea 77 de ani. Așa a sfârșit un arhiereu bun, blând și cuminte, un vlădică lesne iertător și bogat în bunătate care a slujit Biserica lui Hristos cu smerenie, cu o pietate și o cumințenie rar întâlnite. Arhiereul Emilian Antal a știut să facă din crucea suferinței și umilinței de pe pământ drum către bucuria și lumina Învierii.

Comentarii Facebook


Știri recente

Mănăstirea Mușinoaele are un nou stareţ

Ieromonahul Sofronie Nechita este noul stareţ al Mănăstirii Mușinoaele din Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei. Părintele a fost prezentat obştii duminică de Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, care şi-a exprimat convingerea că noul stareţ va continua cu aceeași…