15 ianuarie: Sărbătoare națională, de ziua omului deplin al culturii românești

15 ianuarie – Ziua de naștere a poetului Mihai Eminescu, numit de Constantin Noica „omul deplin al culturii românești”, este Ziua Culturii Naționale din decembrie 2010.

Decretul pentru promulgarea Legii privind declararea zilei de 15 ianuarie – Ziua Culturii Naţionale a fost semnat în 6 decembrie 2010, iar Legea nr. 238 din 7 decembrie 2010 a fost publicată în Monitorul Oficial 831 din 13 decembrie 2010.

Şi în alte ţări europene, Ziua Culturii Naţionale omagiază oameni de cultură remarcabili, reprezentativi pentru fiecare stat în parte.

Astfel, în Spania, Ziua Culturii este marcată la data morţii lui Miguel de Cervantes, iar în Portugalia, în ziua în care s-a născut poetul Luis de Camoes. Şi autorităţile din Republica Moldova au hotărât ca ziua de naştere a lui Mihai Eminescu să devină Ziua Culturii Naţionale.

Mihai Eminescu

Mihai Eminescu (1850-1889), poet, prozator, dramaturg şi jurnalist, a fost considerat de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română.

A fost activ în societatea Junimea şi a lucrat ca redactor la Timpul. A publicat primul său poem la vârsta de 16 ani, iar la 19 ani a plecat să studieze la Viena.

Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14.000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în şedinţa din 25 ianuarie 1902, notează Agerpres.

Mihai Eminescu a trecut la cele veșnice în data de 15 iunie 1889. A fost ales, post-mortem (28 octombrie 1948), membru al Academiei Române.


”Eminescu ne cheamă azi să iubim limba română, să o cunoaștem temeinic și să o cultivăm cu iubire și respect, ea fiind Patria spirituală a identității și demnității noastre naționale.
– Patriarhul Daniel.

Evenimente de Ziua Culturii Naționale

Cea de-a zecea ediție a Zilei Culturii Naționale va fi marcată festiv la Ateneul Român, unde va avea loc de la ora 11:00 o sesiune festivă, organizată de Academia Română, la care este anunțată prezența Președintelui României, Klaus Iohannis, dar și a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.

În foaierul Ateneului Român va fi organizată expoziția foto-documentară „Eminescu 170”, realizată de Primăria Municipiului București prin Muzeul Național al Literaturii Române, și vor fi prezentate trei colecții de carte ale Academiei Române: „Civilizația românească”, „Basarabica” și „Izvoare privind istoria românilor”– Seria „Hurmuzaki”.

Poetul Național va fi comemorat atât la mormântul său din cimitirul Bellu, cât și în localitatea natală din Botoșani, precum și în multe biserici din țară și din diaspora.

De asemenea, la Catedrala Patriarhală istorică va fi oficiată o slujbă de pomenire la finalul Sfintei Liturghii.

Vezi și: Patriarhul Daniel despre Mihai Eminescu în 11 citate memorabile

Foto credit: Arhiepiscopia Râmnicului

Comentarii Facebook


Știri recente

ASCOR Chișinău și-a reluat activitatea

După mai mulți ani de întrerupere, filiala din Chișinău a Asociației Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR) își reia activitatea. Evenimentul a fost marcat în cadru solemn, duminică, la sediul Mitropoliei Basarabiei. Manifestarea a fost organizată cu…