Iași: Deschiderea oficială a Simpozionului Internaţional „Monumentul – Tradiţie şi Viitor”

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a participat joi, 6 octombrie 2016, la deschiderea celei de-a 18-a ediție a Simpozionului Internaţional Monumentul – Tradiţie şi Viitor. Evenimentul a avut  loc în Sala Baptisteriu a Muzeului Mitropolitan din Iași, notează site-ul doxologia.

Timp de 3 zile, specialişti de prestigiu din cadrul Ministerului Culturii, Academiei Române, a Institutului Național al Patrimoniului, Uniunii Naționale a Restauratorilor Monumentelor Istorice, personalități din institute de cercetare și universități din țară și străinătate, vor prezenta referate și vor discuta pe diverse aspecte din domeniile cercetării, conservării şi restaurării monumentelor istorice.

În cadrul evenimentului, Înaltpreafinția Sa a rostit un cuvânt de binecuvântare.

Dumnezeu să vă binecuvinteze pe toți laolaltă și pe fiecare în parte, să vă dăruiască harul binecuvântării Sale, să vă dăruiască răbdarea absolut necesară într-o asemenea lucrare. Iată că prin strădania dumneavoastră din acești ani și cu ajutorul lui Dumnezeu, Iașul se poate mândri cu Palatul Culturii reabilitat și cu Ansambul Mitropolitan Iași finalizat, a spus Înaltpreafinția Sa.

Temele principale din acest an ale Simpozionului Monumentul – tradiție și viitor sunt:

  • Viața monumentelor (ctitorii, moșteniri, înstrăinări, degradări, restaurări) 
  • Restauratori români: Arhitectul Ștefan Balș (1902-1994) 
  • Tehnici şi  tehnologii de restaurare.

În cadrul festivității de deschidere, au primit distincții din partea organizatorilor Înaltpreafințitul Părinte Teofan, Mihai Chirica, primarul Municipiului Iași, Lăcrămioara Stratulat, directorul Complexului Naţional Muzeal Moldova Iaşi, precum și personalități din domeniul conservării şi restaurării monumentelor istorice.

Vineri, 7 octombrie, la Muzeul Unirii din Iași va avea loc vernisajul expoziției Memoria Monumentelor: strada Ștefan cel Mare. După comunicările pe secțiuni, se va efectua o vizită la monumente istorice din orașul Iași (Biserica „Sfântul Dumitru”-Balș, Biserica „Sfinții Atanasie și Chiril”) și din împrejurimi (Biserica „Sfântul Nicolae” din Aroneanu).

Sâmbătă, 8 octombrie 2016, participanții la Simpozion vor efectua o vizită de studiu la Curtea Domnească din Cotnari, la Conacul Polizu, la Conacul Miclescu (Călinești) și la Palatul Cantacuzino (Pașcani). Sesiunea de închidere a lucrărilor va avea loc la Palatul Alexandru Ioan Cuza din Ruginoasa.

Evenimentul este organizat de Ministerul Culturii din România, Complexul Muzeal Național Moldova Iași – Muzeul Unirii, Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, Primăria Municipiului Iași, Direcția Județeană pentru Cultură Iași, Consiliul Județean Iași, Institutul Național al Patrimoniului Bucureşti, Uniunea Naţională a Restauratorilor de Monumente Istorice, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași – Facultatea de Istorie, Academia de Științe a Moldovei, Institutul Patrimoniului Cultural al Academiei de Științe a Moldovei și Centrul Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” Cernăuți. Lucrările simpozionului se vor derula în perioada 6-9 octombrie 2016 .

Comentarii Facebook


Știri recente