14 sate din Caraș-Severin își deschid inima către tineri

Programul „Tabăra din inima satului” (TDIS), organizat în 14 sate de Episcopia Caransebeșului în contextul Anului omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari) a fost lansat luni, 10 iunie 2019.

Prezentarea programului a avut loc la Centrul Eparhial din Caransebeș.

Prima etapă a proiectului a avut loc la Marga, Caraș-Severin, în perioada 3 – 8 februarie 2019 și a cuprins sesiuni de formare pentru voluntarii din cadrul proiectului TDIS.

La evenimentul din data de 10 iunie 2019, au participat Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, și reprezentanții comunităților rurale participante, primari, profesori și preoți parohi.

În alocuțiunea pe care a ținut-o, ierarhul și-a exprimat dorința „că aceste tabere vor aduce o schimbare în bine în satul românesc pe de-o parte și pe de altă parte în sufletul și inima fiecărui tânăr beneficiar al acestor tabere care au ca punct culminant rugăciunea și mai ales Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie”.

Taberele se vor desfășura în perioada 18 iunie – 2 septembrie. Cele 14 sate care fac parte din TDIS sunt: Bozovici (18-21 Iunie), Răcășdia (18-22 Iunie), Teregova (24-28 iunie),  Marga (1-5 Iulie), Poiana Buchin (1-6 Iulie), Iablanița (2-5 Iulie), Verendin (9-12 Iulie), Măureni (15-19 Iulie), Iaz (22-26 Iulie), Eftimie Murgu (26-29 Iulie), Poiana Mărului (7-9 August), Forotic (21-24 August), Moniom (23-26 August), Berliște, cu satele Milcoveni, Rusova Nouă și Rusova Veche (29 August-2 Septembrie).

Pe parcursul evenimentului, se vor desfășura diverse ateliere privind: dezvoltarea personală, educație pentru viață, ateliere artistice, jocuri, concursuri și seri tematice, noțiuni de organizare, monitorizare și evaluare.

TDIS este organizat de Departamentul de Tineret al Episcopiei Caransebeșului, în parteneriat cu Casa Corpului Didactic Caraș-Severin și cu sprijinul ATOR Banatul de Munte și al Centrului de Tineret Moniom.

Foto credit: Episcopia Caransebeșului

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente

Romfilatelia a lansat emisiunea poştală Crăciun 2019

Romfilatelia a introdus în circulaţie săptămâna trecută emisiunea de mărci poştale Crăciun 2019. Pe cele două timbre ale emisiunii sunt ilustrate imagini din manuscrisul Imnul Acatist al Maicii Domnului din colecția Bibliotecii Academiei Române, reprezentând miniaturile „Nașterea Domnului” și „Steaua Magilor”.…