14-15 mai: Sărbătoarea Sfântului Iacob Putneanul la mănăstirea sa de metanie (Program)

Sfântul Iacob Putneanul va fi cinstit în perioada 14-15 mai 2019, la Mănăstirea Putna, așezământul monahal unde s-a format duhovnicește Mitropolitul Moldovei canonizat de Biserica Ortodoxă Română în 2016.

Conform programului transmis de Mănăstirea Putna, marți, 14 mai 2019, la ora 9:00, Moaștele Sfântului Iacob Putneanul vor fi așezate spre cinstire în baldachinul amenajat în incinta mănăstirii.

Între orele 18:00 și 22:00 va fi oficiată slujba Privegherii.

Miercuri, la sărbătoarea Sf. Iacob de la Mănăstirea Putna este anunțată prezența Arhiepiscopului Ioachim și a unui grup de aproximativ 1.000 pelerini din Eparhia Romanului și Bacăului.

Liturghia din ziua de cinstire a Sf. Iacob Putneanul, 15 mai, va fi oficiată începând cu ora 09:30.

Tot miercuri, la finalul slujbei va avea loc lansarea DVD-ului „Destin bucovinean. Masacrul românilor de la Fântâna Albă”, realizat de Grupul „Ai lui Ștefan, noi oșteni”.

Miercuri seara, la ora 21:00, Moaștele Sfântului Iacob Putneanul vor fi duse în Paraclisul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” al mănăstirii.

Sfântul Iacob Putneanul

Sfântul Iacob Putneanul a fost Mitropolit al Moldovei în perioada 1750–1760. Sfântul s-a format duhovnicește la Putna de la vârsta de 12 ani și s-a îngrijit de acest așezământ monahal și în vremea păstoririi sale ca Mitropolit al Moldovei.

Sfântul Iacob a tipărit primul abecedar din Moldova, Bucvarul, în 1755, și a înființat prima școală de la sat din Moldova, lângă Mănăstirea Putna, în 1759.

În vremea domniilor fanariote, a intervenit, împreună cu ceilalţi ierarhi ai ţării, pentru eliminarea unor forme de asuprire (desființarea veciniei în 1749) și a unor biruri împovărătoare (desființarea vădrăritului în 1756), în primul rând a văcăritului (în 1757), legând cu blestem pe domnii ţării să nu revină asupra acestora.

A mustrat adesea pe unii conducători din acei ani, din pricina cărora, în cele din urmă, a fost silit să-și lase scaunul mitropolitan în anul 1760, nevrând să îngăduie impunerea din nou a dărilor împovărătoare.

Petrecând ultima parte a vieţii la mănăstirea sa de metanie, Sfântul Iacob a continuat actele de ctitorire începute în perioada cât a fost mitropolit în scaun, devenind astfel al doilea mare ctitor al Putnei, întărind-o duhovnicește şi material.

Sfântul Iacob și ucenicii săi, Cuvioșii Sila, Paisie și Natan, au fost canonizați în anul 2016, iar Proclamarea canonizării a fost făcută de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel împreună cu ierarhii Sfântului Sinod în 14 mai 2017, la Mănăstirea Putna.

Foto credit: Mănăstirea Putna

Comentarii Facebook


Știri recente