Ene Branişte s-a născut la data de 12 octombrie 1913 în comuna Suseni ( judeţul Argeş). A făcut studii la Seminarul Teologic din Curtea de Argeş ( 1925-1933), apoi la Facultatea de Teologie din Bucureşti ( 1933-1937), unde şi-a luat licenţa în 1938, obţinând titlul ştiinţific de doctor în teologie în anul 1943 cu teza „Explicarea Sfintei Liturghii după Nicolae Cabasila”.
A fost hirotonit ca diacon ( 1940) şi apoi ca preot ( 1950), fiind ridicat ulterior la rangul de iconom stavrofor ( 1952). În afară de studiile teologice, Ene Branişte a urmat şi cursurile Seminarului pedagogic “Titu Maiorescu’ din Bucureşti ( 1937-1938) şi apoi pe cele de la Facultatea de Litere ( secţia Limba română, 1945-1947).
După absolvirea facultăţii, a devenit asistent universitar la Catedra de Teologie practică de la Facultatea de Teologie din Bucureşti, predând cursurile de Liturgică şi Pastorală ( 1938-1950). A predat până la sfârşitul vieţii la Facultatea de Teologie, fiind promovat la gradul de conferenţiar ( 1950) şi apoi la cel de profesor titular ( 1950-1982). Pentru scurte perioade, a îndeplinit funcţiile de prorector ( ianuarie 1970 – iulie 1971) şi apoi de rector al Institutului ( 1980-1982). După pensionare, a continuat să lucreze ca profesor consultant la aceeaşi catedră, în cadrul Institutului Teologic Universitar Bucureşti.
Profesorul Branişte a îndeplinit şi funcţii în administraţia patriarhală, cum ar fi cea de vicepreşedinte al Comisiei de Pictură a Patriarhiei Române ( 1968-1983), pentru un timp membru cleric al Adunării Eparhiale şi al Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor, precum şi membru în Comitetul tehnic al Institutului Biblic şi de Misiune. A participat la întruniri ecumeniste peste hotare ( mai ales la consfătuirile de la Chambesy în legătură cu data serbării Sfintelor Paşti), susţinând conferinţe în Austria, Franţa, Germania, Anglia.
