12 J † ) Sf. Mc. Ioan Valahul; Sf. Ier. Epifanie, arhiepiscopul Ciprului, și Gherman, patriarhul Constantinopolului

1. Sfântul Mucenic Ioan Valahul -Acest Sfânt Mucenic s-a născut în Ţara Românească, din părinţi de bun neam şi binecredincioşi, pe la anul 1644, adică în vremea stăpânirii binecredinciosului domn Matei Basarab (1632-1654). La câţiva ani după ce acesta s-a mutat la Domnul, a venit la domnie Mihnea al III-lea (1658-1659), care, nemaiputând face faţă haraciului şi birurilor grele cerute de stăpânitorii turci, s-a răzvrătit împotriva acestora, plănuind a se uni cu voievozii ţărilor creştine din jur ca să scape ţara sa de sub robia turcească. Dar sultanul Mahomed al IV-lea (1648-1687) a trimis atunci împotriva lui oaste mare de turci şi de tătari, care au biruit pe Mihnea şi au făcut, ca şi alte dăţi, prăpăd şi pustiire mare în biata ţară, arzând, prădând şi omorând, iar la ieşirea din ţară au luat cu ei şi o mare mulţime de robi dintre români, trecându-i peste Dunăre.

Acestea se petreceau în toamna anului 1659. Iar între cei robiţi atunci s-a aflat şi un tânăr, cu numele de Ioan, care nu avea decât 15 ani. Părinţii lui, cărora nu li se ştie nici numele şi nici locul unde au trăit, îl crescuseră cu grijă, în frica lui Dumnezeu, şi în iubirea de ţară şi de credinţa strămoşească. Pe deasupra, Ioan era voinic şi chipeş; frumuseţea lui feciorelnică atrăgea privirile tuturor, încât, pe drumul către Istanbul, un oştean turc mai bogat l-a cumpărat cu gând spurcat, vrând să-l silească spre păcate. Dar tânărul s-a împotrivit cu scârbire şi, împingându-l, agareanul a căzut şi a murit. Fiind prins, Ioan a fost legat din nou şi dus la Istanbul, unde l-au predat femeii turcului ucis; aceasta l-a dus în faţa vizirului, ca să-l judece, şi acolo tânărul a mărturisit cu îndrăzneală adevărul. Vizirul l-a predat atunci femeii văduve, pentru ca ea să facă ce va voi.

Stăpâna nu i-a luat tânărului capul, ci, văzându-l voinic şi bun de muncă, l-a pus la început printre slugile sale; apoi, văzându-l preafrumos la înfăţişare, s-a aprins de spurcată poftă pentru el, ca oarecând femeia lui Putifar din Egipt pentru Iosif cel preafrumos şi înţelept. Dorindu-l cu patimă, ea a încercat la început să-l ademenească prin tot felul de făgăduinţe, spunându-i că îl va lua de soţ dacă el s-ar lepăda de credinţa creştină şi s-ar face mahomedan. Dar Ioan s-a împotrivit cu tărie uneltirilor acestei noi Dalile şi a rămas nestrămutat în credinţa părinţilor lui şi în curăţia trupească.

Văzând că nimic nu izbuteşte, s-a mâniat şi l-a dat mai-marelui cetăţii, ca să-l pedepsească pentru uciderea soţului ei. Acesta l-a aruncat în temniţă, supunându-l la multe chinuri; femeia venea zilnic la temniţă, încercând necurmat să-l înduplece pe Ioan să-i facă voia, nădăjduind că ceea ce nu izbutiseră făgăduinţele ei, vor face ameninţările şi chinurile. Dar viteazul tânăr nu s-a lăsat biruit nici de durerea chinurilor, pe care le-a îndurat cu bărbăţie şi cu ajutor de la Dumnezeu, rămânând până la sfârşit ca un diamant tare, neclintit în credinţa creştină.

Văzând, aşadar, femeia şi prigonitorii că în zadar se ostenesc, au cerut vizirului să-l dea pe tânăr la moarte. Şi, scoţându-l din temniţă, călăii l-au dus spre o margine a Istanbulului, la locul numit pe atunci Parmak-Kapî (adică Poarta Stâlpului), lângă piaţa marelui bazar al neguţătorilor; aici i-au pus gâtul în ştreang şi l-au înălţat în spânzurătoare, omorându-l, în ziua de 12 mai, într-o vineri, înainte de Înălţarea Domnului, din anul mântuirii 1662.

Aşa a trecut către veşnicele locaşuri tânărul mucenic român Ioan, în primăvara vieţii sale, când avea numai 18 ani. Trupul său feciorelnic va fi fost aruncat în apele Bosforului sau poate a fost îngropat de creştini cucernici în vreun loc din jurul Istanbulului, unde numai Dumnezeu şi Sfântul însuşi ştiu. Iar istoria scurtei, dar pilduitoarei sale vieţi a aşternut-o în scris marele învăţat grec Ioan Cariofil, din Istanbul, care a trăit pe vremea Sfântului, fiind martor al pătimirilor lui.

Pentru rugăciunile noului Mucenic Ioan Valahul, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

2. Sfântul Epifanie Episcopul Constantiei (310-403) – S-a născut în satul Besanduk din apropierea orașului Elefteropolis din Iudeea (Palestina). Născut într-o familie săracă a rămas orfan de tată la vârsta de 10 ani. a intrat ucenic la un iudeu bogat pe nume Trifon, care după moartea sa și a familiei sale i-a lăsat sfântului toată averea. Cunoscând un călugăr pe nume Luchian, a fost impresionat de o faptă de milostenie săvârșită de acesta, fapt pentru care s-a botezat, și-a vândut averea, a dăruit surorii sale o parte, și-a cumpărat cărți de câțiva arginți și restul averii a împărțit-o săracilor. A intrat apoi în monahism la Mănăstirea Sfântul Ilarion cel Mare la vârsta de 16 ani. În 337 a întemeiat o mînăstire aproape de satul său natal, mănăstire pe care apăstorit-o 30 de ani. În anul 368 a fost ales episcop al orașului Constantia, capitala Ciprului (vechea Salamina). A păstorit în timpul luptelor cu arienii sprijiniți de Împăratul Valens. Sfântul Epifanie s-a mutat la cele veșnice în anul 403, la 36 de ani de episcopat. Sfântul Gherman Patriarhul Constantinopolului – S-a născut într-o familie înstărită și nobilă. A fost ales Episcop al Cizicului (Asia Mică) fiind un ierarh care s-a opus ereziei monoteliților și a iconoclasmului în timpul împăratului Leon Isaurul (717-741). A păstorit până în anul 733, fiind obligat să părăsească scaunul episcopal pentru că a apărat ortodoxia împotriva iconoclaștilor. A trecut la cele veșnice în data de 12 mai 1740.

Comentarii Facebook


Știri recente

Preoții români din Serbia se formează pro-viață

O delegație formată din membri ai corpului profesoral de la Facultatea de Teologie din Timișoara s-a întâlnit la începutul săptămânii cu mai mulți preoți din Episcopia Daciei Felix, pentru un atelier pro-viață. Colocviul „Construim împreună…