11 noiembrie: Ziua Veteranilor

Ziua Veteranilor, cunoscută anterior ca „Zi a Armistiţiului”, aminteşte de încheierea oficială a Primului Război Mondial, informează Agerpres.

În 11 noiembrie 1918 a intrat în vigoare armistiţiul semnat cu câteva ore mai devreme de forţele aliate cu Germania, în Pădurea de la Compiegne, în care se menţiona încheierea războiului.

Prin manifestările din această zi sunt comemorate în mai multe ţări europene, dar şi în state de pe alte continente victimele Primului Război Mondial.

România s-a alăturat acestor state în anul 2014, prin adoptarea Legii 150/2014, privind modificarea şi completarea OUG nr. 82/2006, pentru recunoaşterea meritelor personalului armatei participant la acţiuni militare şi acordarea unor drepturi acestuia şi urmaşilor celui decedat.

După articolul 6 a fost introdus un nou articol care stipulează că „în semn de recunoaştere a meritelor veteranilor pentru apărarea intereselor României se instituie Ziua Veteranilor, care se organizează, anual, pe 11 noiembrie, prin grija Ministerului Apărării Naţionale’”.

Ziua de 11 noiembrie este comemorată şi în semn de recunoştinţă pentru sacrificiul militarilor care au participat la misiuni în afara teritoriului statului român.

Foto credit: MApN


Abonează-te la newsletter şi fii la curent cu noutăţile

Vă mulțumim că citiți Basilica.ro.


Știri recente

Sprijin umanitar pentru comunitatea vulnerabilă din Gaza: Patriarhia Română, cu sprijinul MAE, donează 50.000 euro prin intermediul organizației Samaritan’s Purse

Patriarhia Română și Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunță acordarea unui sprijin financiar în valoare de 50.000 de euro, destinat atât comunității creștine din Fâșia Gaza, precum și altor persoane și comunități, aflate într-o situație umanitară…