Aniversări și comemorări

11 iulie 1933 – A trecut la cele veșnice în Caransebeș, Episcopul Iosif Bădescu

basilica.ro

11 iulie 1933 – A trecut la cele veșnice în Caransebeș, Episcopul Iosif Bădescu (din botez Traian). Studiile gimnaziale la Caransebeș, Lugoj și Seghedin, juridice la Universitatea din Budapesta (abs. 1884) și teologice la Universitatea din Cernăuți, unde obține doctoratul în 1889. Secretar (1889-1903), asesor (consilier) eparhial (1903-1920), profesor la Institutul Teologic-Pedagogic și redactor al „Calendarului Românului” din Caransebeș. Diacon necăsătorit (1890), apoi preot (1899), a fost tuns în monahism la Mănăstirea Hodoș-Bodrog, sub numele de Iosif (1902), fiind hirotesit protosinghel (1903) și arhimandrit (1919). Ales Episcop al Caransebeșului în 1909, dar respins de Guvernul de la Budapesta; reales la 8 martie 1920, a fost hirotonit și instalat la 27 septembrie/10 octombrie 1920. A îndrumat activitatea Institutului Teologic (din 1927 Academie), a înființat o școală de cântăreți bisericești, un muzeu si o bibliotecă eparhială. A publicat diverse alte articole și cuvântări în „Foaia Diecezană” din Caransebeș și în alte periodice românești.

Distribuie
Pe același subiect

Abonează-te la Binele de știut

Newsletterul Basilica va aduce săptămânal în inbox vești din viața Bisericii

Alte știri
  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5