101 ani de la inaugurarea Mormântului Eroului Necunoscut

Vineri se împlinesc 101 ani de când România a inaugurat un monument omagial simbolic, Mormântul Eroului Necunoscut. Acesta reprezintă recunoștința poporului român față de cei care și-au dat viața pentru apărarea țării în Primul Război Mondial, făcând posibilă crearea României Mari.

În scopul alegerii unui erou dintre cei peste 300.000 de militari români care și-au dat viața pe câmpul de luptă, în 1923 a fost desemnat câte un ostaș dintre cei căzuți la Mărășești, Mărăști, Oituz, Târgu Ocna, București, în luptele de pe râurile Jiu și Prahova, în Dobrogea, Ardeal și, respectiv, în Basarabia.

Dintre aceste 10 sicrie ale eroilor din toate provinciile românești, care au fost depuse la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Mărășești, Amilcar C. Săndulescu, orfan de război și cel mai bun elev de la Liceul Militar „Dimitrie A. Sturdza”, a ales unul îngenunchind lângă el și rostind afirmația simbolică:

„Acesta este tatăl meu.”

Celelalte nouă sicrie au fost îngropate în Cimitirul de Onoare de la Mărășești, iar cel ales de Amilcar Săndulescu a fost transportat cu onoruri la București, unde, după o slujbă de pomenire și toată rânduiala, a fost înhumat, în cadrul unei ceremonii publice solemne, în mormântul amenajat în Parcul Carol I.

La eveniment au participat Familia Regală, membrii guvernului, parlamentarii și un public numeros. Momentul a fost marcat cu un moment de reculegere în întreaga țară.

Pe lespedea mormântului scrie:

„Aici doarme fericit întru Domnul Ostașul Necunoscut, săvârșit din viață în jertfă pentru unitatea neamului românesc. Pe oasele lui odihnește pământul României întregite. 1916-1919”.

Mormântului Eroului Necunoscut din Parcul Carol I în perioada interbelică. Sursa foto: Monuments-remembrance.eu

În timpul regimului comunist, în noaptea de 22 spre 23 decembrie 1958, Mormântul Eroului Necunoscut a fost demontat și strămutat în secret la Mausoleul din Mărășești.

Abia după 1989, la insistențele Ministerului Apărării Naționale, ale Asociației Naționale a Veteranilor de Război și ale unor partide politice, guvernul român a aprobat readucerea în Capitală a sicriului cu osemintele Ostașului Necunoscut. La data de 26 octombrie 1991, Eroul Necunoscut a revenit în Parcul Carol I, dar nu pe locul inițial, unde era înmormântat fostul lider comunist Petru Groza.

Mormântul Eroului Necunoscut și-a reluat locul inițial abia în 25 noiembrie 2006. El se găsește azi pe locul originar, din 1923, de pe esplanada din fața Memorialului Eroilor Neamului.

Foto credit: Ministerul Apărării Naționale

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews


Știri recente