1000 de elevi din Republica Moldova, beneficiarii Campaniei de Prevenţie şi educaţie pentru sănătate

Aproximativ 1000 de elevi din Republica Moldova au fost beneficiarii Campaniei de Preventie și educație pentru sănătate, desfășurată săptămâna aceasta de voluntarii de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului în raionul Cahul.

Voluntarii i-au vizitat, începând de marți, 28 mai 2019, pe elevii din satele Cucoara, Chircani, Larga Nouă, Doina, Roșu, dar și pe cei ai Liceului „Mihai Eminescu” din orașul Cahul.

Au fost câte 6 prezentări în 6 școli diferite. Echipa voluntarilor de la București este formată din 7 persoane, dintre care 5 personal medical. La finalul prezentărilor, toți participanții au primit produse de igienă personală.

„Această campanie din Republica Moldova a fost una foarte utilă pentru toți și cu siguranță ne vom întoarce aici”, a declarat pentru Agenția de știri Basilica Dănuț Prună, coordonatorul voluntarilor.

Voluntarii au încheiat această campanie prin participarea la festivitatea de final de an școlar la Liceul „Mihai Eminescu” din Cahul, eveniment la care a fost prezent Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud.


În România, Campania de Prevenție și Educație pentru Sănătate a depășit numărul de 13.000 de beneficiari în 13 județe.

Foto credit: Episcopia Basarabiei de Sud / Facebook

Comentarii Facebook


Știri recente