Sf. Cuv. Gheorghe Hozevitul
Sfântul Gheorghe a trăit în Hozeva pe la sfârşitul secolului al VI-lea şi începutul secolului al VII-lea. Numele de „Hozevitul” provine după acela al chinoviei sale, Mănăstirea Hozeva. Mănăstirea este săpată într-un perete de stânca, pe locul unei străvechi aşezări monahale, de la începutul veacului al V-lea, situată la apus de Ierihon, pe valea pârâului Horat – Cherit – numit azi Hozeva, în preajma căruia a trăit Proorocul Ilie, în timpul prigonirii lui de către regele Ahab.
Sfântul Gheorghe s-a născut în insula Cipru din părinţi binecredincioşi, având un frate care a intrat în monahism şi care a trecut la cele veşnice la vârsta de 70 de ani, în mănăstirea Koloman, din apropierea Iordanului. Sfântul Gheorghe, rămânând orfan, a fost luat în grijă de o rudă mai îndepărtată care îl dorea ca şi ginere.
Acesta a fugit la o mănăstire din Creta a cărui stareţ era o altă rudă de a sa, apoi de aici s-a îndreptat la Locurile Sfinte, şi în cele din urmă la fratele său, la Mânăstirea Koloman. Însă, stareţul de aici nu l-a primit în obştea mănăstirii, dar l-a încredinţat stareţului mănăstirii Hozeva unde s-a nevoit în rugăciune şi ascultare. La o vreme a plecat de la Hozeva şi s-a îndreptat din nou spre Mănăstirea Koloman, unde a vieţuit alături de fratele său, Iraclid, până la trecerea la Domnul a acestuia.
După ce fratele său s-a mutat la viaţa veşnică, Sfântul Gheorghe a mers iarăşi la Mănăstirea Hozeva, mănăstire pe care a mai părăsit-o o singură dată până la moartea sa, în timpul împăratului Focas (602-610), când perşii au cuprins Palestina. După ce împăratul Heraclis (610 -641) i-a înfrânt pe perşi, Sfântul Gheorghe s-a reîntors la Mănăstirea Hozeva. Mănăstirea Hozeva, care acum îi poartă numele Sfântului Gheorghe, adăposteşte moaştele sale şi pe cele ale Sfântului Ioan Iacob de la Neamţ – Hozevitul.
Tropar
Glasul 8
Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Gheorghe, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.
Sf. Cuv. Domnica
Sfânta Domnica († 474) s-a născut în Cartagina, Africa, în timpul împăratului Teodosie cel Mare (379 – 395), din părinţi bogaţi, greci de neam, dar păgâni. Şi-a părăsit casa părintească, a venit la Constantinopol împreună cu alte patru fecioare unde au fost botezate de către Patriarhul Nectarie.
A intrat în monahism şi a fost diaconiţă la biserica patriarhiei. (Slujirea diaconiţelor este menţionată în Sfânta Scriptură de către Sfântul Apostol Pavel -Romani 16, 1; I Tim. 5, 3-10-; acestora li se citea o rugăciune de sfinţire în afara Sfântului altar şi aveau datoria de a învăţa femeile şi fecioarele păgâne cum să se poarte în timpul primirii sfintei Taine a Botezului, cercetau pe cei bolnavi etc.)
A ridicat o mănăstire lângă Constantinopol şi a trecut la Domnul în timpul împăratului Zenon (474 – 491) la o vârsta înaintată.
Tropar
Glasul 8
Întru tine, maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că, luând crucea, ai urmat lui Hristos; şi lucrând, ai învăţat să nu se uite la trup, căci este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta şi cu îngerii împreună se bucură, Preacuvioasă Maică Domnica, duhul tău.
