„Salvatorul de biserici” a fost condus pe ultimul drum de Episcopul vicar Timotei Prahoveanul

Inginerul Dr. Eugeniu Iordăchescu, „Salvatorul de biserici”, așa cum l-a numit Patriarhul Daniel în mesajul de condoleanțe, a fost condus pe ultimul drum de Episcopul vicar Timotei Prahoveanul.

Slujba a fost oficiată în capela Cimitirului Bellu duminică, începând cu ora 14:00.

PS Timotei Prahoveanul la slujba de înmormântare a Ing. Eugeniu Iordăchescu. Foto: Mircea Popa / ZL

La finalul slujbei, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a citit mesajul de condoleanțe transmis de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

„Domnul inginer dr. Eugeniu Iordăchescu va rămâne în conștiința Bisericii Ortodoxe Române ca salvator al unor biserici condamnate de regimul comunist la demolare”, a evidențiat Preasfinția Sa.

PS Timotei Prahoveanul la slujba de înmormântare a Ing. Eugeniu Iordăchescu. Foto: Mircea Popa / ZL

În mesajul transmis prin intermediul PS Timotei Prahoveanul, Patriarhul României a exprimat „profundă recunoștință” domnului Eugeniu Iordăchescu „pentru activitatea sa desfășurată, mai întâi în calitate de consultant, iar apoi în calitate de consilier patriarhal, la Patriarhia Română în perioada 2008 – 2010.

Eugeniu Iordăchescu a contribuit împreună cu regretatul arhitect Niculae Vlădescu, la organizarea celor trei Simpozioane Tematice Consultative privind „Catedrala Mântuirii Neamului, arhitectură, structură, utilitate cultuală şi culturală”.

Ce biserici au fost salvate de Eugeniu Iordăchescu

Renumitul specialist în domeniul translării construcțiilor a salvat Schitul Maicilor, biserica Olari, biserica Sfântul Ilie, biserica Mihai Vodă, clopotniţa bisericii Mihai Vodă, Palatul Sinodal, Mănăstirea Antim, biserica Petru Iacob din Reşiţa, biserica Sfântul Ioan, biserica Sfântul Gheorghe, biserica Sfântul Ştefan „Cuibul cu barză”, ansamblul statuar de la biserica Domniţa Bălaşa, biserica Mănăstirii Râmeţ.

Slujba de înmormântare a Ing. Eugeniu Iordăchescu. Foto: Mircea Popa / ZL

Mărturii despre aceste lăcaşuri sunt redate în documentarul „Salvatorul bisericilor condamnate” realizat de Trinitas TV.

Pentru meritele sale deosebite, în anul 2016, Eugeniu Iordăchescu a primit Crucea patriarhală, cea mai înaltă distincție a Bisericii Ortodoxe Române.

Foto credit: Mircea Popa / ZL

Comentarii Facebook


Știri recente