Patriarhul Ecumenic, prezent la proclamarea canonizării Cuviosului Iacov Tsalikis în Evia

Patriarhul Ecumenic la mormantul Cuviosului Iacov Tsalikis

Mii de credincioși din Grecia, Australia, Germania și alte țări s-au aflat sâmbăta și duminica trecută la Mănăstirea Sfântul David din Evia pentru a participa la proclamarea canonizării Cuviosului Iacov Tsalikis și la liturghia condusă de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu.

Mitropolia de Chalkida a organizat în perioada 2-3 iunie 2018 o serie de manifestări ocazionate de anunțarea oficială a înscrierii în rândul sfinților a Arhimandritului Iacov Tsalikis, fost stareț al Mănăstirii Sfântul David din insula Evia.

Cuviosul Iacov Tsalikis, cel mai nou sfânt canonizat de Patriarhia Ecumenică, este unul dintre părinții harismatici contemporani cunoscuți în întreaga lume creștină pentru virtuțile și viața lor ascetică.

Sanctitatea Sa Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a participat sâmbătă, 2 iunie, la vecernia mare în timpul căreia a fost citit Actul Sinodal și Patriarhal privind Canonizarea Cuviosului Iacov.

Deși inițial era anunțată și prezența Arhiepiscopului Ieronim al Atenei, acesta nu a mai participat la eveniment și a transmis un mesaj care a fost citit în timpul vecerniei.

„O făclie care a ars pentru întreaga lume”

În omilia transmisă duminică la liturghia patriarhală, Sanctitatea Sa Bartolomeu a făcut referire la Cuviosul Iacov despre care a spus că „este un sfânt contemporan, al zilelor noastre, care a simțit dezrădăcinarea elenismului din Asia Mică și experiența amară a refugiatului.”

„Bătea mereu la ușă pentru dreptate, ocrotirea tinerilor și a săracilor. A fost o făclie care a ars în continuu pentru întreaga lume,” a adăugat Patriarhul Ecumenic.

„Smeritul ieromonah cu sănătate fragilă, nobilul cu proverbialul «Mă iertați», a fost un mare binefăcător al tuturor ortodocșilor”.

„Sărbătorim canonizarea lui Iacov, unul dintre cei mai mari stâlpi ai virtuții,” a subliniat Sanctitatea Sa.

La festivități au fost prezenți reprezentanți ai autorităților de stat.

Cuviosul Iacov Tsalikis – biografie

Cuviosul Iacov a trăit 40 de ani în Mănăstirea Sf. David din Evia. S-a născut în data de 5 noiembrie 1920 în Asia Mică. La 32 de ani, Iacov a intrat în monahism, iar în data de 19 decembrie 1952 a fost hirotonit ieromonah.

În 25 iunie 1975, Cuviosul Iacov a devenit stareț al Mănăstirii Sfântul David pe care a povățuit-o duhovnicește până la sfârșitul vieții sale pământești în noiembrie 1991.

A fost canonizat de Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice la sfârșitul anului 2017.

Foto: Christos Vasiliou / Mitropolia de Chalkida

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente