Părintele Patriarh despre civilizaţia creştină a carităţii: ‘Cei care au fost milostivi în istorie vor fi binecuvântaţi în eternitate’

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a spus că Evanghelia Duminicii Înfricoşătoarei Judecăţi a inspirat în mod deosebit lucrarea filantropică a Bisericii prin care s-a dezvoltat o civilizație creștină a carității. ‘Cei care au fost milostivi față de oameni în istorie vor fi binecuvântaţi de Dumnezeu în eternitate’, a subliniat duminică Preafericirea Sa și a atras atenția asupra faptului că ‘nimeni nu poate intra în Împărăţia lui Dumnezeu ocolind pe aproapele său’.

„Evanghelia de astăzi a motivat atât milostenia credincioşilor ca persoane individuale, cât şi apariţia instituţiilor de caritate ale Bisericii din primele veacuri, începând mai întâi în Răsărit şi apoi în Apus, când Biserica a organizat case pentru străini, cămine pentru copii orfani şi cămine pentru bătrâni, spitale pentru bolnavi şi cantine pentru săraci”, a adăugat Părintele Patriarh.

Biserica Ortodoxă Română este un actor principal în sprijinirea celor aflați în suferință. Peste 700 instituții sociale funcționează în Eparhiile Patriarhiei Române. Tot în cadrul Bisericii există 45 instituţii de tip medical şi farmaceutic care oferă servicii gratuite sau compensate, în funcţie de caz.

Numai în Arhiepiscopia Bucureștilor valoarea totală a ajutoarelor materiale şi financiare acordate în anul 2017 a fost de aproximativ șapte milioane lei.

Despre această operă caritabilă desfășurată în Biserică, Patriarhul Daniel a spus că „dacă nu este alimentată de rugăciune, ca relaţie a omului cu Dumnezeu Cel milostiv, riscă să fie redusă la o etică socială secularizată, lipsită de perspectiva iubirii şi a bucuriei eterne din Împărăţia Preasfintei Treimi şi a tuturor sfinţilor”.

„Chiar şi statele europene moderne, unele fiind azi foarte secularizate, deşi au uitat în mare parte că Evanghelia iubirii milostive a fost sursa solidarităţii sociale, au preluat, de fapt, din lumina Evangheliei mesajul responsabilităţii pentru oamenii care se află în suferinţă, în nevoi, în boală şi în singurătate”, a precizat Patriarhul.

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a participat la Sfânta Liturghie oficiată în Paraclisul „Sfântul Grigorie Luminătorul” al Reședinței Patriarhale.

Referitor la Judecata Universală, prezentată în evanghelia Duminicii lăsatului sec de carne (Mt. 25:31-46), Părintele Patriarh a spus că este „completă, definitivă și înfricoşătoare”. Ea este înfricoșătoare prin contextul, forma şi conţinutul ei:

„Mai întâi, este înfricoşătoare prin tulburările din univers care o preced: «Soarele se va întuneca şi luna nu va mai da lumina ei, iar stelele vor cădea din cer şi puterile cerurilor se vor zgudui»” (Matei 24, 29).

„În al doilea rând, este înfricoşătoare prin forma ei, adică prin solemnitatea şi universalitatea ei, deoarece Mântuitorul Iisus Hristos vine în slavă şi cu putere multă, împreună cu sfinţii îngeri ca să judece toate neamurile, adică toate generaţiile şi toate popoarele”.

„În al treilea rând, această judecată este înfricoşătoare şi prin conţinutul ei neprevăzut pe care-l descoperă. Nimeni, nici cei milostivi, nici cei nemilostivi, nu se aştepta să afle că în oamenii flămânzi şi însetaţi, în oamenii străini şi săraci, în oamenii bolnavi şi în oamenii întemniţaţi era tainic prezent Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul”.

Deși va fi înfricoșătoare pentru toți, „iubirea va reprezenta criteriul ultim al Judecăţii Universale”, de aceea, „câtă iubire milostivă a arătat un om în viaţa sa pe pământ, atâta binecuvântare va primi el în bucuria iubirii veşnice a Preasfintei Treimi din Împărăţia cerurilor”. Mântuirea ține de felul cum folosim libertatea:

„Evanghelia de astăzi ne pune în faţă problema libertăţii noastre. Şi anume, cum folosim libertatea noastră în timpul vieţii pământeşti? Am folosit libertatea noastră ca să cultivăm iubirea milostivă ori am confundat libertatea cu indiferenţa şi nepăsarea, cu autosuficienţa şi egoismul? Deci, numai când săvârşim binele suntem cu adevărat liberi şi trăim viaţa ca fiind binecuvântare de la Dumnezeu”.

În același context, al pregătirii pentru a doua venire a Mântuitorului prin iubire, milostenie și fapte bune, Preafericirea Sa a avertizat că „Nu e suficient să nu faci rău nimănui, ci trebuie să faci bine multora”, deoarece „Hristos este tainic prezent în fiecare om care suferă”.

„Sfântul Ioan Gură de Aur ne arată că Mântuitorul nu a spus: «Am fost bolnav şi nu m-aţi vindecat sau am fost în temniţă şi nu m-aţi eliberat, ci am fost bolnav şi în temniţă şi nu m-aţi cercetat». Adică, Dumnezeu nu ne cere să facem ceea ce întrece puterile noastre, nu ne cere să îl vindecăm pe cel bolnav, ci să îl cercetăm, să fim alături de el în singurătatea şi suferinţa lui, chiar dacă nu putem schimba imediat situaţia în care se află”, a explicat Patriarhul.

Patriarhul României a spus că în multe feluri şi în multe ocazii putem arăta iubire milostivă semenilor care au nevoie de ajutorul nostru, iar „când arătăm iubire milostivă şi smerită în jurul nostru, devenim mâinile iubirii milostive a lui Dumnezeu pentru oameni, spre slava Lui, bucuria celor ajutaţi şi mântuirea noastră”.

Foto: arhiva Basilica.ro

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente

A fost sfințit noul sediu al Protoieriei Drăgășani

Arhiepiscopul Varsanufie al Râmnicului a sfințit marți, 13 noiembrie, noul sediu al protoieriei Drăgășani și Paraclisul Sfântul Ioan Gură de Aur, construit în cadrul acestuia. La finalul slujbei de sfinţire, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie l-a instalat pe…