Manifestările spirituale organizate de Arhiepiscopia Dunării de Jos cu prilejul sărbătoririi Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul municipiului Galaţi

În fiecare an, Sărbătorile închinate ocrotitorului spiritual al orașului Galați și al Arhiepiscopiei Dunării de Jos – Sfântul Apostol Andrei, încreștinătorul poporului român și protector ceresc al Sfintei noastre Biserici Ortodoxe strămoșești, reprezintă un prilej de mare bucurie duhovnicească pentru toţi credincioşii Eparhiei Dunării de Jos.

În acest context, Arhiepiscopia Dunării de Jos organizează ample manifestări liturgice, cultural-educaţionale şi social-filantropice, după cum ne-a precizat Pr. Gabriel Molocea, Consilier misionar şi mass-media al Eparhiei.

Dintre acestea le menţionăm mai jos pe cele din zilele de duminică, 29 decembrie 2015, şi luni, 30 noiembrie 2015.

Activităţi liturgice:

Duminică, 30 noiembrie 2015

ora 9:00 Sfânta Liturghie arhierească, program liturgic şi catehetic organizat pentru elevii şi cadrele didactice ale Seminarului Teologic Sfântul Apostol Andrei, Galaţi – Capela Sfântul Apostol Andrei a Seminarului Teologic.

ora 10:00 Sfântul Andrei – ocrotitorul siderurgiştilor, program liturgic şi catehetic organizat pentru lucrătorii Platformei siderurgice ArcelorMittal cu prilejul aducerii spre închinare a moaştelor Sfântului Apostol Andrei – Capela Sfântul Apostol Andrei, Platforma siderurgică ArcelorMittal.

ora 17:00 Slujba Acatistului Sfântului Apostol Andrei, urmată de o serie de cateheze şi meditaţii duhovniceşti: Misiunea parohiei în actualitate: activităţi misionare şi social‑filantropice ale parohiilor gălăţene din programul de cinstire a Sfântului Apostol Andrei, la Dunărea de Jos, în anul 2015 – parohiile şi capelele municipiului Galaţi.

ora 18:00Slujbă de priveghere închinată Sfântului Apostol Andrei – Catedrala Arhiepiscopală şi toate bisericile din municipiul Galaţi.

Luni, 30 noiembrie 2015

ora 9:00 Sfânta Liturghie închinată Sfântului Apostol Andrei – Catedrala Arhiepiscopală şi toate parohiile din Eparhia Dunării de Jos.

Activităţi cultural-educaţionale:

Duminică, 29 noiembrie 2015

ora 19:00 Pelerinajul luminii, pelerinaj închinat Sfântului Apostol Andrei, pe traseul Catedrala Arhiepiscopală – biserica Sfântul Apostol Andrei a Seminarului Teologic din Galaţi – Catedrala Arhiepiscopală, Seminarul Teologic Sfântul Apostol Andrei, Liga Studenţilor şi AS.C.O.R. Sfântul Apostol Andrei, Galaţi.

Luni, 30 noiembrie 2015

ora 12:00 Sfântul Apostol Andrei auzit prin glasuri cristaline de copii, program cultural‑educativ închinat Sfântului Apostol Andrei – Seminarul Teologic Sfântul Apostol Andrei, Galaţi.

ora 13:00 Sfântul Apostol Andrei – model de apostolat pentru studenţi, program de colinde organizat de către A.S.C.O.R. Sfântul Apostol Andrei, Galaţi, împreună cu reprezentanţi ai filialelor A.S.C.O.R. din ţară – Sala Episcop Chesarie Păunescu, Centrul Eparhial.

Activităţi social-filantropice:

Luni, 30 noiembrie 2015

ora 12:00 În căutarea celor trişti şi singuri, program social‑filantropic de oferire a mesei de prânz în toate spitalele municipiului Galaţi, precum şi oferirea de pachete cu alimente sau hrană caldă (acolo unde sunt centre sociale) tuturor creştinilor prezenţi la Sfânta Liturghie în bisericile parohiale – centrele sociale parohiale, spitalele din municipiul Galaţi.

Programul integral al sărbătorii poate fi consultat pe site-ul oficial a Eparhiei Dunării de Jos.

Comentarii Facebook


Știri recente