În ultimii trei ani Patriarhia Română a donat aparatură medicală în valoare de 190.000 euro

190.000 euro este valoarea la care se ridică aparatura medicală donată de Patriarhia Română în ultimii trei ani. Aceste acţiuni caritabile îndreptate către mai multe unităţi spitaliceşti din Capitală şi provincie au fost posibile cu sprijinul voluntarilor de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului.

Prin aceste donaţii Biserica Ortodoxă Română dovedeşte, contrar unor poziţii exprimate în presa autohtonă, faptul că nu rămâne indiferentă la suferinţa aproapelui. Sprijinirea actului medical este o preocupare constantă a Bisericii care, împreună cu medicii, conlucrează pentru vindecarea şi alinarea suferinţelor celor bolnavi.

Ultima acţiune de acest fel a avut loc în 9 august 2017 când au fost donate 20 dispozitive medicale de uz pediatric în valoare de 65.000 euro.


Patriarhia Română a donat dispozitive medicale pentru douăzeci de spitale din țară


În 20 august 2015, părintele arhimandrit Ciprian Grădinaru, împreună cu voluntarii de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, a donat aparatură medicală spitalelor bucureştene Grigore Alexandrescu, Elias şi Marie Curie.

Primele două au primit câte un aparat pentru măsurarea transcutanată a bilirubinei de tip JM105, în valoare de 15.748 lei fiecare. Spitalului clinic de urgenţă pentru copii „Maria Sklodowska Curie” i-a fost donat un aparat Consola ILA activve, sistem complet funcţional cu trolley, înlocuitor de plămâni, singurul de acest tip din Europa de Est.

Un an mai târziu, în aprilie 2016, voluntarii Paraclisului CMN au oferit Spitalului „Grigore Alexandrescu” din Bucureşti, Secţia Clinică Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI) Nou Născuţi, două Seringi Automate Alaris dedicate pentru neonatologie, o pompă Volumetrică Alaris, precum şi consumabile.

Toate aceste donaţii realizate cu sprijinul voluntatilor de la Paraclisul Catedralei Naţionale au însumat 190.000 euro. Însă, aceste acte de binefacere nu sunt singulare în Biserica Ortodoxă Română.


Donaţie de aparatură medicală pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva


Recent, Protoieria Fălticeni, împreună cu alte instituţii din zonă, a donat spitalului din Dolhasca un electrocardiograf de ultima generaţie. Acest spital aflat în subordinea Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor a fost inaugurat duminică, 20 august 2017. Unitatea medicală, prima din eparhia suceveană şi una dintre cele 45 instituţii medicale din Patriarhia Română, va oferi servicii medicale pentru localnicii cu venituri reduse din Bucovina, fiind la dispoziţia celor 10.000 de locuitori din zonă.

De asemenea, în data de 9 septembrie 2016, Episcopia Devei şi Hunedoarei a donat Spitalului Județean de Urgență Deva un nou echipament de testare la efort și un EKG de ultimă generație.

Acțiunea se înscrie într-o preocupare permanentă a Episcopiei Devei și Hunedoarei de a sprijini unitățile sanitare din cuprinsul eparhiei, ea venind în continuarea acțiunilor social-filantropice desfășurate în secțiile de pediatrie, de ortopedie și A.T.I. ale Spitalului Județean de Urgență Deva.

Pe lângă aceste donaţii care evidenţiază grija faţă de sănătatea trupească a credincioşilor, menţionăm că aspectul central al misiunii Bisericii ce vizează sănătatea sufletească a păstoriţilor ei nu este neglijat. Asistenţa religioasă din unităţile spitaliceşti, paraclisle şi capelele amenajate pentru alinarea suferinţelor sufleteşti şi trupeşti dovedesc faptul că Biserica are în vedere atât vindecarea sufletească, cât şi cea trupească a credincioşilor ei.

Photo credit: logicmedical.nl

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente