Discuții importante în a treia zi de lucrări sinodale. Patriarhia Ecumenică nu dorește autonomia Teritoriilor Noi

A treia zi a lucrărilor Sfântului și Marelui Sinod a început prin oficierea Sfintei Liturghii de Preafericitul Părinte Irineu, Patriarhul Serbiei, la Mănăstirea Maicii Domnului – Gonia. La această Liturghie a participat și Patriarhul României.

Au urmat lucrările propriu-zise ale Sinodului, în două sesiuni. În prima parte a zilei, părinții sinodali au discutat, sub președinția Sanctității Sale Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic, despre documentul privind Autonomia și modul de proclamare al acesteia.

Imediat după prezentarea documentului presinodal, a fost ridicată situația Mitropoliilor din Epir, Macedonia, Tracia și Egeea de Nord, cunoscute sub numele de Teritorii Noi, care se supun din punct de vedere canonic și spiritual Patriarhiei Ecumenice, dar sunt administrate de Biserica Ortodoxă a Greciei.

În timpul lucrărilor sinodale, Patriarhul Ecumenic a luat cuvântul și a afirmat că va respecta situația actuală a Mitropoliilor respective:

„Întrucât de multe ori în trecut s-au creat neînțelegeri cu privire la această temă din partea unor persoane care doresc să rupă legăturile bune ale celor două Biserici (n.n. Patriarhia Ecumenică și Biserica Greciei), vreau să asigur pe toți astăzi, înaintea Sfântului și Marelui Sinod, că Mitropoliile Teritoriilor Noi se supun duhovnicește Fanarului și au fost oferite din motive istorice, dar nu este nici intenția mea, nici a Patriarhiei în general să le cer înapoi!”

Patriarhia Ecumenică a transmis și un comunicat în care afirmă că „nu intenționează să ofere autonomie Mitropoliilor din Teritoriile Noi”.

Conform directorului Biroului de Presă al Bisericii Greciei, Haris Konidaris, Preafericitul Părinte Ieronim, Arhiepiscopul Atenei, s-a arătat mulțumit de afirmația Patriarhului Ecumenic referitoare la statutul Teritoriilor Noi.

În privința documentului presinodal, au fost aduse puține amendamente, care vor fi introduse de Secretariatul Sfântului și Marelui Sinod și prezentate ulterior spre aprobare plenului sinodal. Un astfel de amendament privește paragraful 3.d. al textului, unde s-a propus adăugarea ca ierarhii unei Biserici Autonome să fie aleși, instalați și judecați de organismele sale bisericești competente.

O altă chestiune discutată a fost aceea a lucrării misionare a unei Biserici Autocefale în teritorii din afara granițelor sale și în ce măsură pot activitățile misionare să constituie un criteriu de jurisdicție canonică.

În continuare au fost reluate primele două documente presinodale revizuite de Secretariat, respectiv Misiunea Bisericii Ortodoxe în lumea contemporană și Diaspora Ortodoxă. S-a dovedit a fi o provocare identificarea de termeni cu același înțeles în cele patru limbi oficiale ale Sinodului. Conform Înaltpreasfințitului Părinte Job de Telmissos, joi, 23 iunie, va fi prima zi în care vor fi semnate unele documente dintre cele deja revizuite.

În partea a doua a lucrărilor Sfântului și Marelui Sinod de miercuri, 22 iunie, părinții sinodali au analizat cel de-al patrulea document de pe ordinea de zi, respectiv Importanța postului și respectarea lui astăzi.

Ierarhii au luat în considerare situația unor țări neprivilegiate, în care nu există hrană (Africa) sau sunt supuse unor condiții climatice extreme (Țările Nordice). Discuțiile vor continua și joi, 23 iunie.

Comentarii Facebook

Comentarii recente
  1. Multi se ascund sub mici neputinte si sustin ca nu pot tine postul; cand de fapt ar putea si ar fi indicat si dpv al sanatatii sa-l tina. Sa decida asa cum trebuie sa se tina Posturile, asa cum le-a lasat Biserica de veacuri , fereasca Dumnezeu sa le imblanzeasca.

  2. Mai precis vroiam sa spun, ca ar trebuii sa ramana Posturile asa cum le-a lasat Biserica, tot ce tine de ele, inclusiv iconomia pentru cei bolnavi asa cum a fost si pana acum.

Lasă un răspuns


Știri recente