Dialog cu tinerii ortodocşi la Caraiman. Patriarhul României: Adevărata bucurie se naşte din rugăciune

Adevărata bucurie se naşte din rugăciune, le-a spus Patriarhul României tinerilor prezenţi în  tabăra „Tradiție și Noutate” de la Mănăstirea Caraiman. Întâlnirea celor 46 de tineri cu Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a avut loc joi, 28 iulie 2016, la Centrul Social-Pastoral Sfânta Cruce – Caraiman, informează Raluca Mihalache, Trinitas TV. Preafericirea Sa i-a binecuvântat, le-a adresat un cuvânt de învăţătură şi i-a invitat la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din toată lumea, de la începutul lunii septembrie.

Întâlnirea tinerilor ortodocşi din toată lumea are o temă principală, o temă centrală, şi anume „Iisus Hristos – Bucuria vieţii”. Este foarte important ca pregătirea pentru întâlnirea de la Bucureşti să se facă în atmosferă de bucurie, dar şi în descoperirea mai profundă a izvorului bucuriei care este Iisus Hristos”, le-a spus Patriarhul României.

Bucuria este esența vieții creștine, iar aceasta este dobândită prin rugăciune, a mai subliniat Preafericirea Sa:

Când vedem că oamenii stau mult la slujbe și au pe chip lumină și bucurie ne mirăm câtă răbdare au. Ei au această răbdare pentru că au început după o vreme să simtă o pace și o bucurie și se odihnesc în bucuria și pacea întâlnirii lor cu Hristos. Și acesta este secretul vieții creștine chiar și în vreme de încercare. Sfântul Apostol Pavel spune: «Cu tot necazul nostru, sunt covârşit de bucurie!» (n. red.: 2 Cor. 7, 4), ceea ce înseamnă că bucuria este însăși prezența lui Hristos în sufletul credinciosului care se roagă. Când nu mai avem bucurie trebuie să ne întrebăm de ce nu avem sau de ce am pierdut-o sau de ce nu am căutat-o. Adevărata bucurie se naşte din rugăciune. De aceea, Sfântul Apostol Pavel spune în Epistola către Filipeni capitolul 4, versetul 4: „Bucuraţi-vă pururi în Domnul şi iarăşi zic bucuraţi-vă”. Tot Sfântul Pavel (I Tesaloniceni, cap. 5, vs. 16- 17) ne arată cum dobândim bucuria „Bucuraţi-vă pururea” şi imediat adaugă „Rugaţi-vă neîncetat” arătând şi cum se dobândeşte bucuria.

Deoarece tema întrunirii tinerilor ortodocși din toată lumea  este „Iisus Hristos – Bucuria vieții”, Preafericitul Părinte Patriarh le-a recomandat tinerilor prezenți să citească Acatistul Mântuitorului Iisus Hristos în timpul rămas până la acest eveniment de la începutul lunii septembrie.

În lumea de astăzi este foarte multă agitaţie şi puţină pace interioară; este multă tulburare şi puţină bucurie, de aceea Biserica prin slujbele ei, prin activităţile ei, trebuie să aducă bucurie tuturor credincioşilor, nu numai tinerilor. Aceasta este esenţa vieţii creştine. De aceea, eu recomand ca în timpul rămas până ajungeţi la Bucureşti, la începutul lunii septembrie, ca pregătire pentru tema aceasta frumoasă (Iisus Hristos, Bucuria vieţii) să citiţi, dacă nu în fiecare zi cel puţin odată pe săptămână, Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos. Moștenirea vieții veșnice este esența vieții creștine și izvorul fericirii pentru un tânăr. Cu cât veți cânta și vă veți ruga mai mult veți simți că sunteți iubiți de Dumnezeu și omul care e iubit de Dumnezeu transmite iubirea și creează Rai în jurul lui.

La final, tineri au primit daruri  din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.

Comentarii Facebook

Comentarii recente
  1. Despre primenirea duhovnicească a tinerilor în Hristos, prin Biserică…

    Pe tot parcursul vieţii pământeşti trebuie să trăim cu credinţa şi convingerea că în Biserică toţi suntem tineri, căci una este vârsta tinereţii – cu aspiraţiile şi asperităţile ei inerente şi fireşti – şi altceva înseamnă a fi tânăr şi receptiv din punct de vedere spiritual, adică în stare să primeşti mereu noi impulsuri, care te îmbogăţesc şi te împlinesc duhovniceşte!…
    Tinerii vin întotdeauna cu prospeţimea şi sinceritatea lor în modul de a aborda adevărurile vieţii, ceea ce ar putea fi un important ajutor acordat societăţii pentru a se putea elibera de servituţile dedublării. Puritatea, curăţia, sinceritatea, spontaneitatea şi curajul tinerilor în analizarea, cu multă obiectivitate şi imparţialitate, a problemelor lumii post – moderne pot veni în sprijinul maturilor şi al vârstnicilor – care sunt generaţii rănite de atâtea experienţe negative şi dureroase. Aceştia, la rândul lor, i-ar putea apăra pe tineri de a mai trece din nou prin astfel de experienţe!…
    Tinerii trebuie să fie chemaţi să facă parte din viaţa de zi cu zi a slujirii Bisericii, căci fără ei cu siguranţă că multe aspecte ale împlinirii şi înaintării misiunii în social, de pildă, s-ar face cu mai multă dificultate!… Ei trebuie să vină la un soroc firesc al existenţei în cetatea creştină şi-n Biserică, cu un „snop” şi un „buchet” de fapte strâns legate cu firul de cicoare al dragostei de Dumnezeu şi de semeni şi să ni se prezinte ca parte a întregului Ecleziei!…
    Tinerii, cu a lor tinereţe spirituală – care trebuie să fie o stare a „duhului” iar nu doar a vârstei, sunt chemaţi să reevalueze atitudinea apologetic–mărturisitoare şi misionară în aceste vremuri de acţiuni prigonitoare, concertate împotriva Bisericii într-un număr mare şi variat dintre care amintim câteva cum ar fi: desacaralizarea, secularizarea şi laxismul religios, arghirofilia şi hedonismul precum şi iconoclasmul post-modern, cu care ne confruntăm în aceste zile!… Toate acestea duc la înmulţirea păcatului şi a patimii, care ajung să fie considerate drept „fireşti” şi „normale” ori ele, de fapt, ne secătuiesc şi ne vlăguiesc, din punct de vedere duhovnicesc!… Pentru combaterea acestora este nevoie de canalizarea tuturor energiilor sufleteşti şi trupeşti ale omului, cu mult discernământ, bineştiind că cei cu care ne luptăm sunt fără de trupuri, răcnind ca un leu căutând pe cine să înghită, şi să facem toate acestea convinşi fiind că suntem membrii Bisericii lui Hristos, pe care, potrivit asigurărilor Sale, nici porţile iadului nu o vor birui!…
    Vorbind, aici, de primenirea duhovnicească, ne referim la purificarea noastră duhovnicească ce trebuie să urmeze şi să împlinească, în mod integral, învăţătura Bisericii lăsată nouă moştenire de către Mântuitorul Iisus Hristos, Care, prin glasul Scripturii şi al Sfinţilor Părinţi, ne arată nouă calea (unică şi autentică) ce duce la mântuire, parcurgând drumul de la „Chip” la „Asemănare”, adică de la „Biserica luptătoare” spre „Biserica Triumfătoare” a Împărăţiei celei veşnice a Cerului, care nu este din lumea aceasta (a păcatelor) dar este pentru lumea aceasta (a păcătoşilor)!…
    Propovăduirea şi mărturisirea noastră nu trebuie să fie una de „ghetou” ci una săvârşită în tot locul şi în tot ceasul, cu timp şi fără timp, pentru a ajunge la o curăţire şi o desăvârşire a lăuntrului nostru şi al interiorului sufletesc al aproapelui nostru, oricare sau ori de unde ar fi acesta!.. Zic toate acestea pentru că, mai nou, observ o stare de instaurare a ispitei şi a păcatului comodităţii, a triumfalismului şi a autosuficienţei, toate fiind mânate de păcatul orgoliilor personale, adică a mândriei şi a slavei deşarte!… Energia rămasă după toată răvăşirea noastră moral-duhovnicească, o epuizăm prin provocarea şi alimentarea patimii curiozităţii, a vanităţii, a satisfacerii plăcerilor şi a păcatelor de tot felul, după care ajungem la deznădejdea celui prins cu geanta de droguri, ori la cea a sinucigaşului – toate acestea din cauza diavolului care a reuşit să ne înrobească, din punct de vedere psihic, moral-duhovnicesc, sufletesc şi trupesc prin anihilarea pazei asupra celor cinci simţiri!…
    Tendinţelor bine cunoscute de instituţionalizare sau elitism, tinerii creştini trebuie să le opună smerita participare la suferinţele, încercările şi bucuriile celor mulţi, acceptând să aibă puterea, dreapta socoteală şi capacitatea de a dori să rămână mereu tineri, pentru a avea interesul şi entuziasmul de a fi permanent în comuniune cu oamenii, în şi prin Biserică!…
    În tot acest răstimp acordat, din bunătate divină, dobândirii mântuirii noastre, trebuie să învăţăm foarte multe lucruri, în primul rând că nu suntem niciodată singuri, că Dumnezeu este mereu asupra fiecăruia dintre noi; să învăţăm că trebuie să fim recunoscători celor care ne-au învăţat, ne-au îndrumat şi ne poartă de grijă şi să nu-i judecăm pe cei care nu au putut fi alături de noi atunci când aveam nevoie!…
    Întâlnim, deseori, foarte multe categorii de tineri: unii smeriţi, alţii orgolioşi sau nerăbdători, unii foarte entuziaşti alţii foarte timizi, cu prejudecăţi ori fără, şi fiecare vine cu viaţa sa personală şi cu o anumită personalitate la care noi (acolo unde este cazul) suntem chemaţi să contribuim la încreştinarea, la catehizarea, la împlinirea sau la desăvârşirea acesteia, având convingerea fermă că toţi vor dobândi – în timp – ceva comun, şi anume dragostea pentru Iisus Hristos şi pentru aproapele, dragoste care trebuie să se materializeze în fapte concrete. Pot părea cuvinte mari, însă credem că fiecare dintre cei care aspiră la înfăptuirea şi împlinirea acestui deziderat sacru păstrează mereu rugăciunea pe care o spunem ca un salut: „Doamne Ajută!”
    Cu toţii suntem pelerini pe faţa acestui pământ şi, iată, ne-am oprit, în aceste zile şi vremuri, la tinerii, mereu alţii, care vor prelua pe mai departe activităţile şi acţiunile Bisericii şi vor creşte şi ei, aşa cum am crescut şi noi, vor zâmbi şi ei aşa cum am zâmbit şi noi, vor (de)săvârşi mereu noi şi folositoare fapte, şi, astfel, societatea creştină ori încreştinată va avea în viitor familii credincioase şi monahi adevăraţi; rugându-ne ca toate să se întâmple cu voia lui Dumnezeu şi cu nădejdea că vor fi spre mântuire!…

    Stelian Gomboş

    https://steliangombos.wordpress.com/

Lasă un răspuns


Știri recente