Biserica Ortodoxă Românî cinsteşte astăzi pe Sf. Ioan Iacob de la Neamţ. În cele ce urmează vă prezentăm articolul intitulat , publicat în Ziarul Lumina, Ediția din data de 25 aprilie 2012:
Era Joia din Săptămâna Patimilor a anului 1936 la Mănăstirea Neamțului, atunci când tânărul Ilie Iacob, căutător al vieții monahicești alese, primea tunderea în monahism din mâinile arhimandritului Valerie Moglan și cu binecuvântarea mitropolitului Nicodim Munteanu. Tânărul Ilie primea numele de Ioan și avea să ajungă unul dintre sfinții contemporani ai Ortodoxiei românești. Probabil că la vremea aceea puțini se gândeau că acest abia devenit cuvios în chinovia Neamțului avea să scrie o pildă de viețuire în cartea sfinților ortodocși. El provenea dintr-o familie simplă din Crăinicenii Horodiștei, ținutul Dorohoilor, născut în preajma praznicului Sf. Ilie, cu un an înainte de începerea Primului Război Mondial. A cunoscut greutățile vieții, deoarece la șase luni a rămas fără mamă, iar în timpul războiului, orfan și de tată. A fost crescut la lumina candelei de către bunica sa, care își dorea să cunoască viața monahicească. Cu toate acestea, bunica sa a crescut un monah care s-a dăruit total Ortodoxiei. Încă înainte de a intra în monahism, tânărul Ilie a încercat să meargă la Locurile Sfinte pentru a cunoaște liniștea rugăciunii. Abia după ce a devenit monah și cu binecuvântarea chiriarhului Moldovei, Ioan Iacob a reușit să ajungă pe urmele Mântuitorului, considerând că se poate dărui rugăciunii la Mănăstirea ‘Sfântul Sava’. Aici a întâmpinat opoziția grecilor, care nu vedeau cu ochi buni o prezență monahală românească proeminentă, dar și pentru că, la 1862, mănăstirea pierduse averile din România.Patriarhul Ierusalimului a fost cel care i-a dat binecuvântarea tânărului monah Ioan de a se așeza la Sf. Sava. Acesta s-a integrat total în mănăstire, învățând grecește, studiind prețioasa bibliotecă și permanent fiind cu rugăciunea pe buzele sale. După al Doilea Război Mondial, se anunța inevitabilul război arabo-israelian care avea să schimbe configurația politică a Țării Sfinte. În aceste circumstanțe, monahul Ioan a fost hirotonit preot, pentru a fi numit egumen la Schitul românesc de la Iordan. A primit taina preoției în Biserica Sfântului Mormânt de la Ierusalim la praznicul Înălțării Sfintei Cruci al anului 1947. Dar în țară se instalase comunismul, iar situația așezământului românesc era neclară. Părintele a fost nevoit să se mute în pustiul Mănăstirii Gheorghe Hozevitul. În peșteră, Ioan Iacob se ruga și traducea din grecește. După o viețuire de un deceniu în pustie, la 5 august 1960, rugătorul Ioan Iacob se muta la cereștile lăcașuri.
