Ne-am obişnuit să apăsăm pe telecomandă ca să ne punem la curent cu ceea ce mai este nou în lume, mai aproape sau mai departe de locul în care vieţuim. Pentru cultura omului modern, televizorul este expresia acţiunii, a spaţialităţii ordonate demiurgic în jurul sinelui, un fel de radar cotidian al situării noastre în imediat. Ochiul avid al carelor de reportaj sau al camerelor de luat vederi, focusate pe chipurile moderatorilor din studiouri sau strecurate indiscret în medii securizate, caută să surprindă şi să transmită, în detaliu, evenimente, întâmplări, profiluri şi prim-planuri de oameni din diferite regiuni sau zone ale spectrului social. Ne uităm adesea pe noi înşine, când privim atent la televizor.
Hramurile de biserici şi mănăstiri sunt evenimente care atrag atenţia televiziunilor şi, fiecare în parte, livrează telespectatorilor o reprezentare mediatică proprie, dependentă, cum este şi firesc, de strategiile editoriale specifice. Posturile laice de televiziune aduc în prim-plan nu atât evenimentul propriu-zis, cât elementele din plan secund care pot crea senzaţie sau comentarii: îmbulzeală în biserică, comportamente inadecvate ale unor pelerini la împărţirea de sarmale, tulburări de sănătate manifestate intempestiv, prezenţa politicienilor la slujbe, consecinţe economice ale târgurilor şi festivalurilor organizate în apropiere ş.a.
Mai multe detalii în “Ziarul Lumina”.
