Duminica a 26-a după Rusalii (Pilda bogatului căruia i-a rodit ţarina) Luca 12, 16-21
Zis-a Domnul pilda aceasta: Unui om bogat i-a rodit din belşug ţarina. Şi el cugeta în sine, zicând: Ce voi face, că n-am unde să adun roadele mele? Şi a zis: Aceasta voi face: Voi strica hambarele mele şi mai mari le voi zidi şi voi strânge acolo toate roadele mele şi bunătăţile mele; şi voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea, veseleşte-te. Însă Dumnezeu i-a zis: Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Şi cele ce ai pregătit ale cui vor fi? Aşa se întâmplă cu cel ce-şi adună comori pentru sine însuşi şi nu se îmbogăţeşte în Dumnezeu.
Biserica noastră a fost şi va fi mereu preocupată în primul rând de mântuirea credincioşilor săi, dar şi de bunăstarea lor materială; preocupări exprimate una prin slujirea liturgică, cealaltă prin slujirea filantropică. Una dintre problemele majore ale omului dintotdeauna a fost şi va rămâne atitudinea, poziţionarea acestuia faţă de valorile spirituale nepieritoare, precum şi faţă de bunurile materiale trecătoare, întrucât omul nu poate sluji la doi domni: „Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui mamona“ (Matei 6, 24), avertizează Mântuitorul. Întrebat de farisei dacă se cuvine a da dajdie cezarului, Mântuitorul răspunde cu claritate: „…Daţi deci cezarului cele ce sunt ale cezarului şi lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu“ (Matei 22, 17-21). După ce Hristos Domnul a postit 40 de zile, a fost ispitit de diavolul care, printre altele, ştiindu-L înfometat, i-a zis: „De eşti Tu Fiul lui Dumnezeu, zi ca pietrele acestea să se facă pâini“. Răspunsul a fost pe măsură: „Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu“ (Matei 3, 3-4). Continuându-şi lucrarea de ispitire, diavolul L-a dus pe Hristos pe un munte înalt şi I-a arătat toate împărăţiile lumii şi slava lor. Şi I-a zis Lui: „Acestea toate Ţi le voi da Ţie dacă vei cădea înaintea mea şi te vei închina mie“. Atunci Iisus i-a zis: „Piei, Satano, căci este scris: Domnului Dumnezeului tău să te închini şi Lui singur să-I slujeşti“ (Matei 4, 8-10). Cele de mai sus ne arată, fără echivoc, care este atitudinea Fiului lui Dumnezeu faţă de valorile spirituale şi faţă de bunurile materiale, iar omul chip al lui Dumnezeu nu poate avea o atitudine diferită decât cea a Creatorului său.
În cele ce urmează vom detalia care ar trebui să fie atitudinea omului faţă de valorile spirituale şi bunurile materiale în viziunea Sfintei Scripturi şi în viziunea Bisericii lui Hristos şi care este sensul vieţii noastre.
Euforia existenţială şi criza spirituală
Din păcate, a existat şi continuă să persiste şi astăzi în lume un cult şi o preţuire, uneori excesive, a valorilor materiale în detrimentul valorilor spirituale. Omul doreşte să trăiască mai mult şi mai bine. Acumularea de bogăţii şi bunuri materiale este principala preocupare a unei lumi prea materialiste şi excesiv consumeriste. În lumea noastră, trupul este tot mai mult privit şi tratat ca un simplu obiect. Printre funcţiile vitale ale trupului se regăsesc cea a foamei şi setei. Nu întâmplător filosofia materialistă crede că omul este ceea ce mănâncă. Se exprima prin aceasta, poate, cea mai religioasă idee despre om.
Mai multe detalii în “Ziarul Lumina”.
