Arhiepiscopul Anastasie al Tiranei a primit cetăţenie albaneză

La sfârşitul săptămânii trecute, Preşedintele Republicii Albania a semnat decretul de oferire a cetăţeniei albaneze Preafericitului Părinte Anastasie, conducătorul Bisericii Ortodoxe Autocefale a Albaniei.

Preşedintele Ilir Meta a făcut publică decizia într-o postare pe contul oficial de Facebook în Ajunul Crăciunului.

„Contribuţia şi dedicarea sa din cei 25 de ani nu au folosit doar Bisericii Ortodoxe din Albania şi educării noilor generații de clerici albanezi, ci şi afirmării internaţionale şi recunoaşterii Ortodoxiei albaneze la nivel mondial”, a scris Preşedintele Meta pe contul său de Facebook.

Preafericitul Părinte Anastasie a transmis un mesaj de mulţumire Preşedintelui Republicii Albaneze pentru primirea cetăţeniei.

„Decizia este ca vinul care valorează mai mult pe măsură ce se învecheşte”, a declarat Arhiepiscopul Anastasie Yannoullatos potrivit Albanian Daily News.

La rândul său, Preşedintele grec Prokopis Pavlopoulos a transmis mulţumiri omologului său albanez pentru oferirea cetăţeniei Primatului Bisericii Ortodoxe din Albania şi a subliniat faptul că decizia „reprezintă un pas important pentru îmbunătăţirea relaţiilor dintre Grecia şi Albania”.

În data de 2 august 2017, Preafericitul Părinte Anastasie a aniversat 25 de ani de la întronizarea sa ca Primat al Bisericii Ortodoxe din Albania.

Foto credit: Robert Nicolae/ Arhiva Basilica.ro

Comentarii Facebook


Știri recente