„Ziua vârstnicului” în Arhiepiscopia Alba Iuliei

Pentru fiecare vârstnic care primește îngrijire în centrele sociale ale Arhiepiscopiei Alba Iuliei, manifestările organizate în preajma Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice au însemnat un plus de lumină, de dragoste, căldură și atenție din partea celor care se ocupă de ei zi de zi, preoți, asistenți sociali sau îngrijitori, informează „Ziarul Lumina”, Ediția de Transilvania.

La așezământul Sfântul Andrei Bărăbanț s-a organizat un concurs de recitat poezii cu tematica „Vârsta a treia”, au fost sărbătoriți vârstnicii născuți în luna septembrie și, alături de ei, toți beneficiarii așezământului. Cei 38 de beneficiari ai Serviciului socio-medical din cadrul Așezământului Sfântul Vasile cel Mare din Alba Iulia au primit fiecare câte un cozonac. La Centrul Social Sfânta Filofteia Silivaș, ce derulează programe de asistență socială axate pe protecția vârstnicilor aflați în incapacitate de a se întreține, beneficiarilor li s-au oferit pachete cu alimentele de bază.

La filiala Reghin a Asociației „Filantropia Ortodoxă Alba Iulia”, Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice a fost marcată prin organizarea, împreună cu primăria orașului Reghin, a unui spectacol dedicat vârstnicilor, la finalul căruia doamnele au primit câte un buchet de flori. ‘Toți participanții au primit și o masă caldă la restaurantul din centrul orașului’, ne-a declarat pr. Dimitrie Gherman, directorul executiv al filialei.

Centre social-filantropice

Serviciile destinate persoanelor vârstnice derulate în cadrul Compartimentului de asistență socială al Arhiepiscopiei de Alba Iulia sunt multe și complexe. Însă prin dăruirea și implicarea deosebită a preoților din comunitățile unde se derulează aceste servicii, prin ajutorul acordat în diverse moduri de credincioși, activitatea social-filantropică, ce îi are în vedere pe cei ajunși în toamna vieții, își continuă cursul firesc și chiar se dezvoltă. Astfel este urmat chiar îndemnul Sfântului Apostol Pavel, care spune ‘Datori suntem noi, cei tari: să purtăm slăbiciunile celor neputincioși’ (Romani 15, 1).

În județele Alba și Mureș funcționează, cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Andrei, Arhiepiscop al Alba Iuliei, nu mai puțin de șase centre rezidențiale pentru vârstnici, un centru de zi și 15 servicii de îngrijire la domiciliu a persoanelor vârstnice, acestea din urmă formând cea mai dezvoltată rețea județeană de centre de îngrijire a vârstnicilor la domiciliu din țara noastră.

Comentarii Facebook


Știri recente